Aproape 90 la sută dintre angajații români resping Codul Muncii în forma asumată de Guvern, 48,27 la sută considerând că noul pachet de legi dezavantajează clar angajații și favorizează patronii, iar peste 40 la sută așteptându-se la abuzuri din partea companiilor, potrivit unui studiu Myjob.
Studiul online, care a cuprins peste 2.800 de persoane, arată că jumătate dintre cei intervievați (48,27 la sută) consideră că noul pachet de legi din dimeniul muncii dezavantajează clar angajații și favorizează patronii, în timp ce alți 40,43 la sută dintre respondenți se așteaptă la abuzuri din partea companiilor, în urma aplicării noilor prevederi din Codul Muncii.
„Sub doi la sută dintre participanții la studiu au fost de părere că noul Cod al Muncii va genera locuri de muncă și va fi mai ușor să te angajezi (1,55 la sută) sau că vor fi mai bine plătiți pentru munca prestată (1,49 la sută). Cei chestionați au mai spus și că modificările vor crea confuzie, Codul nu era necesar (5,81 la sută), în timp ce doar 2,45 la sută cred că angajații vor fi mai performanți cu noile norme”, se arată într-un comunicat remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, angajatorii s-au pronunțat cu greu privind noul Cod al Muncii, însă mai mult de jumătate (53,85 la sută) dintre companiile chestionate consideră că schimbările aduse de Guvern vor crea doar confuzie și că o nouă legislație în domeniu nu era necesară.
„Aproape o treime (30,77 la sută) dintre angajatorii care au participat la studiu cred că noile prevederi vor crește performanța angajaților și sub 10 procente (7,69 la sută) consideră că acestea îi vor ajuta să angajeze mai ușor și să creeze noi locuri de muncă. Tot 7,69 la sută declară că era nevoie de o lege care dă prioritate nevoilor investitorilor”, mai rezultă din studiu.
Studiul a fost realizat online la nivel național, în intervalul 1 – 15 martie, pe un eșantion reprezentativ de 2.805 de persoane.
Niciun participant la studiu din 30 de județe, printre care Constanța, Iași, Cluj, Timiș, Brașov, Prahova, Buzău, Brăila, nu este de părere că angajații vor fi mai performanți după noul Cod al Muncii, iar pentru București procentul este de 3,11 la sută.
Guvernul și-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL și PC au depus o moțiune de cenzură, care va fi dezbătută și votată miercuri.
Confederațiile sindicale și unele patronate au anunțat că nu sunt de acord cu modificările aduse Codului Muncii în proiectul aprobat de Guvern.
Sindicaliștii vor organiza în Capitală, miercuri, un miting la care estimează că vor participa 50.000 de persoane, invitând la protest toți cetățenii nemulțumiți de locul de muncă, întrucât Codul Muncii asumat de Guvern îi va afecta pe toți angajații. Aceștia spun că dacă în urma mitingului din 16 martie nu vor fi rezolvate cererile lor, vor face grevă generală.