Aproape 120 de tone de cereale, legume și fructe, confiscate de polițiști într-o săptămână



Aproape 120 de tone de cereale, legume și fructe, precum și peste 4.000 de litri de băuturi alcoolice au fost confiscate de polițiștii antifraudă într-o săptămână, 35 de persoane fiind cercetate pentru infracțiuni economice.
Polițiștii de la Direcția de Investigare a Fraudelor (DIF) au făcut aproape 1.500 de controale, dintre care peste 450 la sedii de firme și au verificat peste 800 de mijloace de transport, pentru a depista persoane care săvârșesc infracțiuni comerciale cu cereale, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliției Române.
În acest domeniu au fost constatate 33 de infracțiuni, pentru care sunt cercetate 19 persoane. Totodată, au fost aplicate peste o sută de contravenții, iar ca măsură complementară au fost confiscate aproximativ 48 de tone de cereale, precum și un autovehicul, în valoare de 20.000 de lei.
În ceea ce privește comercializarea fructelor și legumelor, au fost controlate peste 400 de societăți comerciale și au fost depistate șapte infracțiuni, pentru săvârșirea cărora sunt cercetate patru persoane. Totodată, au fost confiscate aproape 70 tone de mărfuri sau bunuri, în valoare de peste 310.000 de lei și au fost aplicate peste 130 de amenzi. Ca măsură complementară au fost confiscate alte bunuri în valoare de aproape 240.000 de lei.
În domeniul prevenirii vânzării de alcool de contrabandă, polițiștii au făcut peste 1.600 de controale, dintre care peste 500 la societăți comerciale și au fost verificate aproape 860 de mijloace de transport. În urma activităților, polițiștii au depistat 15 infracțiuni, fiind cercetate 12 persoane. De asemenea, în dosarele instrumentate, au fost confiscați peste 3.000 de litri de băuturi alcoolice, precum și două autovehicule. Polițiștii au aplicat 96 de sancțiuni și ca măsură complementară au dispus confiscarea a peste 1.000 de litri de băuturi alcoolice.