Amorţiţii cu pretenţii



Amorţiţii cu pretenţii
Amorţiţii cu pretenţii

Singura echipă românească rămasă în cupele europene, Universitatea Craiova, campioana ţării, luptă pentru ocuparea unui loc în oricare din competiţiile care i-au validat prezența, după ce a fost eliminată din Champions’ League, cea mai importantă, în care merg cele mai bune echipe europene. După ce am văzut toate meciurile Craiovei din aceste preliminarii, pot spune fără ezitare că echipa nu are nicio idee de joc, nicio tactică menită să surprindă adversarul şi să-i aducă echipei oltene victoria, ba mai manifestă şi un soi de nervozitate colectivă, fiecare din jucători încercând să demonstreze (cui şi de ce?) că el este indispensabil… asta deşi mai mult de jumătate dintre titulari stau cu gândul doar la un transfer în străinătate.

Am auzit şi tot felul de prostii legate de nu ştiu ce echipe străine înnebunite să achiziţioneze vreun Baiaram, Bancu sau Cicâldău, o chestie la fel de plauzibilă ca transferul lui Bellingham la Craiova. Ca să ne fie clar că nu ne pricepem, domnul patron al Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a ţinut un interminabil speech săptămâna trecută, la Digi Sport, imediat după calificarea scremută împotriva împiedicaţilor ălora din Finlanda, explicându-ne aşa, pe înţelesul nostru de uşor retardaţi, că fotbalul finlandez mănâncă nori, că s-au schimbat polii de putere în fotbal de-a lungul şi de-a latul planetei (dacă tot e rotundă!), că de fapt calificarea în Europa League sau în Conference este o mare performanţă (omul făcându-se că nu pricepe că e vorba mai întâi de retrogradarea din Champions’ League!) şi că în loc să ne bucurăm, ne ţinem de cârcoteli. Asta de la urmă a fost, zău, o capodoperă: dl Rotaru era supărat rău că „am uitat să ne bucurăm”! Păi la ce, mă, Rotarule, să ne bucurăm? La ratările alea penibile, la șuturile în tribune, la năuceala din teren, la frecatul mingii de-a latul? Dacă vreţi să fie bucurie în tribune, faceţi, mă, spectacol, zburdaţi voi pe teren în loc să frecaţi băşica aia de-a latul şi înapoi până se jupoaie. Când vezi însă nişte amorţiţi al căror patron face fiţe la microfon…



Recomandări