Ancheta în cazul omorului comis la sfârșitul săptămânii trecute la Fălticeni a avansat, procurorii dispunând reținerea unui al treilea suspect. Este vorba despre un adolescent în vârstă de 15 ani care, în urma expertizei psihiatrice efectuate de medici, a fost declarat cu discernământ, urmând să răspundă penal pentru faptele sale. Vineri, acesta va fi prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă. În același dosar, alți doi tineri din Fălticeni, D.C. și S.S., ambii în vârstă de 17 ani, se află deja în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, sub acuzația de omor.
Tragedia s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 04:30. Din investigațiile efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Suceava, reiese că incidentul a izbucnit pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan între două grupuri. Pe de o parte se aflau mai mulți adolescenți din Fălticeni, iar pe de altă parte doi tineri din comuna Fântâna Mare, în vârstă de 25 și 27 de ani, care petrecuseră anterior într-un club din zonă.
Conflictul a început în momentul în care băiatul de 15 ani i-a aplicat un pumn în față tânărului de 27 de ani. Ulterior, acesta din urmă și însoțitorul său, D.B.B., în vârstă de 25 de ani, au părăsit zona, însă au fost urmăriți de agresorul de 15 ani și de cei doi prieteni ai săi de 17 ani.
Ținta principală a atacului a fost D.B.B.. Tânărul a fost lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele, cu o intensitate deosebită în zona capului, agresiunea continuând și după ce acesta a căzut la pământ și a rămas inert. Rezultatele autopsiei efectuate luni de medicii legiști au confirmat că decesul a fost violent, cauzat de o hemoragie cerebrală masivă survenită în urma loviturilor primite. Cea de-a doua victimă a agresorilor a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, conform unui comunicat de presă remis, joi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
- Imagini cu victima agonizând, distribuite între tineri
Un element extrem de grav semnalat în cadrul comunității locale este apariția unor imagini video filmate chiar în timpul sau imediat după agresiune. Clipurile, în care victima este surprinsă în stare de agonie, circulă în mediul online și pe telefoanele tinerilor din Fălticeni care au fost martori direcți sau indirecți.
Din înregistrări se observă cum persoanele prezente realizează foarte târziu gravitatea situației. Abia când trupul tânărului a început să se cianozeze, devenind vânăt, iar pulsul a dispărut, martorii au intrat în panică. Pe fundalul filmării se aude cum o persoană strigă „Sunați la ambulanță, că este mov!”, moment în care un alt tânăr a încercat să îi aplice manevre de resuscitare. Din păcate, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat mult prea târziu pentru a-i mai putea salva viața tânărului de 25 de ani.
- Familia suspectează prezența altor complici
În timp ce trei minori sunt oficial puși sub acuzare, rudele tânărului ucis susțin că numărul celor implicați în agresiune ar fi mai mare. Membrii familiei reclamă că la fața locului s-ar fi aflat în total șase tineri care au participat activ sau au susținut atacul.
Potrivit însă comunicatului remis de procurori, „altercaţiile s-au desfăşurat într-un loc public, în prezenţa altor persoane, care nu au luat parte la conflict şi care în mod evident au fost deranjate de cele întâmplate”.
Cei trei tineri care nu au în prezent nicio calitate oficială în dosar sunt acuzați de familie că nu au intervenit pentru a opri violențele și nu au alertat autoritățile la timp, încurajând astfel faptele agresorilor. Anchetatorii de la Serviciul de Investigații Criminale urmează să stabilească, pe baza declarațiilor și a probelor video, dacă aceste persoane au participat direct la lovirea victimei sau dacă se fac vinovate de tăinuire sau nerespectarea măsurilor de asistență.






