Administratorul adăpostului de câini de la Berchișești, plasat sub control judiciar, la expirarea celor 24 de ore de arest



Administratorul adăpostului de câini de la Berchișești, plasat sub control judiciar, la expirarea celor 24 de ore de arest
Administratorul adăpostului de câini de la Berchișești, plasat sub control judiciar, la expirarea celor 24 de ore de arest

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care coordonează ancheta în cazul adăpostului de câini de la Berchișești, a dispus ca inculpatul din dosar, Gheorghiță Cătălin Țăran, în vârstă de 29 de ani, medic veterinar, să fie plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest.

Decizia vine oarecum firesc, având în vedere că este vorba de un dosar deschis de mai bine de jumătate de an, în care nu au apărut elemente spectaculoase și este greu de spus de ce poate fi considerat medicul pericol public.

Acesta are impusă interdicția de părăsi județul Suceava.

  • Percheziții în aprilie, acum reținere în arest

Pe 16 decembrie 2025, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat în acest caz cu privire la săvârșirea infracțiunii de „ucidere a animalelor cu intenție, fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Dosarul a fost preluat spre soluționare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la data de 06 aprilie 2026.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a solicitat emiterea a două mandate de percheziție domiciliară, cererea fiind admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava.

Primele percheziții au avut loc pe 9 aprilie.

Atunci, în urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară au fost identificate și ridicate sisteme informatice, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, pentru exploatarea în vederea continuării cercetărilor, a stabilirii cu exactitate a modului de săvârșire a infracțiunilor, precum și a participației penale, transmiteau atunci polițiștii.

Joi dimineață, pe 6 august, după completarea materialului probator și audierea bărbatului de 29 de ani, cu respectarea garanțiilor procesuale, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor IPJ Suceava au dispus față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore.

Gheorghiță Cătălin Țăran a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă IPJ Suceava.

Acesta lucrează la Direcția Sanitar Veterinară Suceava.

  • Numărul de câini declarați ca morți din cauze medicale a atras atenția multora

Ancheta a plecat, printre altele, de la cifrele de la adăpostul de la Berchișești, ”Imperiul Cățeilor”, unde figurau la un moment dat aproape 2.000 de câini eutanasiați sau morți din diferite cauze, în intervalul 2023-2025.

Numărul câinilor declarați ca morți din cauze medicale este dublu față de al celor eutanasiați.

  • Cum s-a apărat tânărul medic, care se bucură de prezumția de nevinovăție

Cătălin Țăran, de la Berchișești, a declarat în apărarea sa, printre altele, că mortalitatea mare este cauzată de faptul că adăpostul a preluat și foarte multe cățele cu pui, ultimii având în genere o rată de mortalitate ridicată.

Acesta a negat acuzațiile și s-a declarat doar un iubitor de animale care a dezvoltat și o societate care să gestioneze problema câinilor fără stăpân, în limitele legii.

Avocații acestuia pregătesc o apărare pe care o consideră solidă, pe argumentul că medicul veterinar nu poate fi acuzat în termeni reali de uciderea câinilor, cu intenție, fără drept, în condițiile în care el avea drept de evaluare medicală a acestora (în calitate de medic veterinar) și de a stabili un diagnostic, chiar și fără documente justificative.

Medicul veterinar se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință judecătorească definitivă.



Recomandări

Medicul veterinar Petrea Dulgheru a explicat cât de costisitor este un adăpost de câini, după ce a strâns 750 de patrupede de pe străzi

Medicul veterinar Petrea Dulgheru a explicat cât de costisitor este un adăpost de câini, după ce a strâns 750 de patrupede de pe străzi
Medicul veterinar Petrea Dulgheru a explicat cât de costisitor este un adăpost de câini, după ce a strâns 750 de patrupede de pe străzi

Președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava semnalează că ONG-uri care sterilizează ”gratuit” câini au mari interese financiare

Amenzi și suspendarea activității adăpostului de câini de la Berchișești. Activitățile de capturare câini, interzise