Actualitate


Căsătoriile nefericite sporesc riscul de apariție a maladiilor cardiace

Creșterea vârstei de pensionare nu se află pe agenda imediată a Guvernului

Taxa pe viciu, în special cea aplicată pentru tutun, poate fi majorată în continuare

Principalele recomandări transmise de Banca Mondială autorităților române

Procedura de returnare a diferenței de bani pentru taxa auto a fost aprobată de Finanțe și Mediu

Guvernul introduce condiții suplimentare pentru acreditarea reprezentanților presei la euroalegeri

12 străzi din Fălticeni vor fi reabilitate cu fonduri europene

Centru de informare turistică în curtea bibliotecii județene

Tăriceanu crede că este pregătit să facă față unei competiții cu Traian Băsescu

Pirații din transport, pe mâna procurorilor pentru exercitarea fără drept a unei meserii

Geoană: Cine crede că un președinte de dreapta poate să aducă armonie în societate se înșală

GEA: Plățile către România din fonduri structurale vor fi de minimum 2 miliarde de euro în acest an

Andronescu: Trei ore de sport obligatoriu în liceu, una în trunchiul comun, restul extracurricular

Sindicaliștii cer păstrarea salariului de merit, a fondului de premiere și a sporului de antenă

MT anunță noi modificări în mersul trenurilor, cauzate de reparații la infrastructura feroviară

Isărescu:Etapele birocratice pentru banii UE trebuie respectate,altfel „corupția poate să explodeze”