Național


Guvernul transferă autorităților de management peste 425 milioane lei, pentru plăți în programe UE

Valabilitatea licențelor de transport public județean, extinsă de Guvern prin ordonanță de urgență

Ocupația de bonă ar putea fi reglementată și în România, existând deja o propunere legislativă

FMI a redus estimarea de creștere a economiei mondiale și cere Europei o politică monetară agresivă

Dușa a decis cu omologul portughez finalizarea în iunie a negocierilor tehnice pentru avioanele F-16

Guvernul a adoptat ordonanța privind măsurile de protecție acordate angajaților disponibilizați

Comisiile juridice și de Statut: Conflictul de interese, sancționat pecuniar cu 10% din indemnizație

Ponta: Au fost achitate restanțele la Oltchim, dar este o excepție, nu poți să plătești fără muncă

Băsescu, Guvernului: Avem, pentru prima dată de la Revoluție, un sold pozitiv la comerțul exterior

Un copil de 4 ani a fost găsit mort într-o locuință din Uricani, bunica lui spânzurată într-o anexă

Ponta:Preluăm în Legea despăgubirilor un amendament ce împiedică cesionarii să ascundă prețul

Numărul de angajați și salariile din Poșta Română vor scădea, după reducerea activității companiei

Senatul elimină prevederea potrivit căreia premierul poate conduce delegația la Consiliul European

Băsescu, Guvernului: Avem, pentru prima dată de la Revoluție, un sold pozitiv la comerțul exterior

Senatul a adoptat trecerea Transelectrica și a Transgaz de la Economie la Finanțe

Ponta, întrebat când începe investiția Daimler: Nu știu despre ce întrebați, dar apreciez capcana

Ponta: Preluăm în Legea despăgubirilor un amendament ce împiedică cesionarii să ascundă prețul real

Licitația pentru asigurarea flotei Tarom a fost suspendată la solicitarea Astra, actualul asigurător

Zgonea: Statutul parlamentarilor va fi votat miercuri, după angajarea răspunderii Guvernului

Dragnea: Le-am cerut liberalilor să aibă patimă puțină, cu regiunile nu pleacă nimeni în mormânt