Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 16 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 241 (5448)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9753 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6364 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Românul condamnat la moarte în Malaezia e din Telega(Prahova);ultima dată fusese acasă în iunie 2012

Miercuri, 16 Octombrie 2013 (14:13:14)

 Românul condamnat la moarte în Malaezia este din comuna Telega (Prahova), iar ultima dată a fost în localitatea natală în vara anului trecut, cu o lună înainte de a fi arestat, spune primarului localităţii, precizând că tânărul a plecat apoi în Germania, unde a fost racolat de traficanţi de droguri.

Tânărul în vârstă de 21 de ani, care a fost condamnat la moarte de către un tribunal din Malaezia, pentru trafic de droguri, este din comuna prahoveană Telega, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul acestei localităţi, Ilie Gheorghe.

Potrivit acestuia, tânărul provine dintr-o familie dezbinată, fiind crescut de tată şi bunică, după ce mama lui a plecat din Telega în urmă cu mai mulţi ani.

"Face parte dintr-o familie dezbinată. Maică-sa e plecată de mai mulţi ani din localitate. El a rămas cu tatăl şi cu bunica, a fost crescut de bunică. Bunica lui a fost funcţionar public în Primăria Telega. A fost crescut bine, era un copil cuminte, bun la învăţătură, dar ştiţi cum este, când pun mâna grupuri din astea certate cu legile, ajungi unde a ajuns el", a declarat primarul Ilie Gheorghe.

El a precizat că tânărul a mers ultima dată acasă, la Telega, în luna iunie a anului trecut, când a ajutat la ridicarea zidurilor unei case din localitate, primarul catalogându-l drept "un băiat foarte muncitor".

"După aceea a plecat către Germania, acolo a fost racolat de grupuri din astea, care se ocupă şi cu aşa ceva, şi a fost trimis ca transportator, încotro nu pot să vă spun", a afirmat Ilie Gheorghe.

Primarul a spus că, la o lună după ce l-a văzut pe tânăr în localitate, în vara anului trecut, a aflat că el a fost arestat şi trimis în judecată în Malaezia pentru trafic de droguri.

Ilie Gheorghe a spus că bunica tânărului a venit la Primărie pentru a fi îndrumată ce să facă să îl ajute pe băiat în timpul procesului, iar Primăria a făcut o anchetă socială şi recomandări care să îl ajute în faţa instanţei.

După aflarea sentinţei pronunţate de tribunalul malaezian, primarul Ilie Gheorghe a spus că intenţionează să propună Consiliului Local o hotărâre prin care să acorde un sprijin financiar familiei tânărului, pentru ca aceasta să se poată deplasa în Malaezia. Primarul a precizat însă că nu poate fi vorba despre o sumă foarte mare alocată de la bugetul local, ci "undeva la o mie de euro".

Tânărul de 21 de ani a fost condamnat la moarte de Înalta Curte de Justiţie din Malaysia pentru trafic de droguri, relatează New Straits Times, în ediţia electronică.

Bărbatul, care lucra ca şofer cu jumătate de normă, este suspectat că ar fi făcut trafic de droguri, la verificarea bagajelor sale, pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, fiind descoperite, în 26 iunie 2012, 1.494 de grame de metamfetamină.

MAE a informat, miercuri dimineaţă, că hotărârea de condamnare la moarte a tânărului nu este una definitivă, sentinţa urmând să fie supusă căilor de atac prevăzute de legislaţia locală, precizând că urmează să mai aibă loc alte două căi de atac.

"Ambasada României la Kuala Lumpur cunoaşte foarte bine situaţia cetăţeanului român si este implicată în acordarea de asistenţă consulară încă de la apariţia acestui caz. Totodată, este menţinut contactul permanent cu acesta, cu familia sa şi autorităţile locale. Potrivit informaţiilor furnizate de misiunea diplomatică, hotărârea de condamnare nu este una definitivă, sentinţa urmând a fi supusă căilor de atac prevăzute de legislaţia locală. Aceasta este prima etapă a procesului, urmând a mai avea loc alte două căi de atac", a informat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

În precizare se arată că prin intermediul MAE cetăţeanul român beneficiază de serviciile unui avocat, cât şi de legătura cu familia sa, iar pe parcursul tuturor termenelor procesuale reprezentantul Ambasadei a fost prezent în sala de judecată.

"În marja Adunării Generale ONU din septembrie 2013, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut o discuţie cu omologul malaezian, ocazie cu care a fost reiterat interesul părţii române cu privire la situaţia cetăţenilor români, cât şi faptul că autorităţile române urmăresc atent desfăşurarea proceselor. Cetăţeanul român a fost vizitat periodic de către reprezentantul Ambasadei. La iniţiativa MAE au fost organizate reuniuni de lucru la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor române (DIICOT, Ministerul Justiţiei, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi consulul Ambasadei României în Malaezia). Ca urmare a activităţii acestui grup de lucru, autorităţile române au demarat procedurile necesare încheierii unui Acord bilateral cu partea malaeziană de transfer al condamnaţilor", mai preciza MAE.

Ministerul mai spune că a fost începută o campanie referitoare la conştientizarea pericolelor la care se expun cărăuşii de droguri.

"Această campanie este derulată atât prin media, cât şi prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare din străinătate. Atât Centrala MAE cât şi o serie de misiuni diplomatice române sunt în contact cu o serie de ministere de externe europene, încă de la debutul acestui caz, în vederea identificării celor mai adecvate mijloace de asistenţă consulară în astfel de cazuri. Totodată, în contextul eforturilor depuse, o delegaţie din Centrala MAE a efectuat o vizită la Kuala Lumpur pentru a urmări la faţa locului desfăşurarea proceselor", mai precizează MAE, menţionând că misiunea diplomatică este pregătită să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Românul condamnat la moarte în Malaezia e din Telega(Prahova);ultima dată fusese acasă în iunie 2012.
 Vizualizări articol: 1338 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Românul condamnat la moarte în Malaezia e din Telega(Prahova);ultima dată fusese acasă în iunie 20120.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Era prostiei trimis de
(17 oct 2013, 10:11:22
toate tarile musulmane au legi tampite, si cu ajutoru americanilor, ii vom civiliza si pe cretini astia idioti de musulmani,auzi tu la ei, pentru ca a dansat pe o masina a primit sapte ani de puscarie si 2000 de bice pe spinare in sudan, niste tampiti, trebuie sa-i aducem cu picioarele pe pamant

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei