Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 2 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 203 (5410)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

ONG-uri îi cer explicaţii lui Antonescu, după ce a zis că detestă feminismul

Luni, 2 Septembrie 2013 (14:03:01)

Societatea de Analize Feministe AnA, Asociaţia Front şi Centrul de Studii în Idei Politice îi cer explicaţii lui Crin Antonescu în legătură cu afirmaţia acestuia că "detestă feminismul" şi îl provoacă la o dezbatere legată de problemele femeilor din România.

Cele trei organizaţii arată luni, într-un comunicat de presă, că au luat act cu surprindere de afirmaţiile făcute de Crin Antonescu, liderul PNL şi posibil candidat la funcţia de preşedinte al României din partea USL, în cadrul reuniunii Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) de vineri.

"Am vrea să-i aducem aminte liderului liberal că în România femeile continuă să se confrunte cu numeroase prejudecăţi legate de rolul în familie şi în societate, că la nivel de mentalitate continuă să existe clişee şi stereotipuri prin care acestea sunt puse în situaţii dezavantajate şi inegale în raport cu bărbaţii şi, nu în ultimul rând, că România se situează pe ultimele locuri în Europa în ce priveşte reprezentarea politică a femeilor, atât în Parlament şi Executiv, cât şi la nivelul structurilor de decizie din administraţia publică locală", arată organizaţiile semnatare.

Totodată, acestea îi reamintesc preşedintelui Senatului că persistă o cultură a toleranţei şi a negării în legătură cu violenţa domestică, flagel ale cărui principalele victime sunt femeile, dar şi în legătură cu alte forme de violenţă împotriva femeilor precum violul, hărţuirea sexuală, exploatarea sexuală, agresiuni în urma cărora tot femeile sunt blamate şi stigmatizate şi faţă de care se practică o tăcere complice la nivel public.

O altă problemă semnalată lui Antonescu se referă la faptul că femeile continuă să fie plătite mai puţin decât bărbaţii la muncă de valoare egală - în medie cu nouă la sută şi că acestea rămân principalele prestatoare ale muncilor casnice şi de îngrijire, munci care sunt neremunerate şi invizibile, în timp ce pe piaţa muncii se confruntă cu discriminări ocupaţionale atestate de numeroase studii şi statistici: femeile ajung mai greu în funcţii de conducere şi lucrează în domenii mai prost plătite, precum în educaţie şi sănătate.

"Cumularea dezavantajelor se reflectă în faptul că femeile vârstnice din România sunt în special predispuse la sărăcie din momentul în care se pensionează pentru că în muncă au avut salarii mici. Mamele singure fac şi ele parte din categoria persoanelor cu risc crescut de sărăcie pentru faptul că nu există servicii alternative eficiente de îngrijire a copiilor. Femeile din mediul rural, dar şi femeile rome reprezintă categorii vulnerabile, expuse discriminării şi sărăciei. Acestea sunt câteva din problemele cu care femeile, în general, sau anumite categorii de femei, se confruntă în România şi faţă de care mişcarea feministă a luat constant atitudine", se arată în comunicatul ONG-urilor.

Societatea de Analize Feministe AnA, Asociaţia Front şi Centrul de Studii în Idei Politice susţin că poziţia liderului PNL este cu atât mai puţin de înţeles cu cât, în noiembrie 2009, a declarat revistei The One că, dacă ar fi să candideze la Preşedinţie o femeie, ar vota-o pe Mihaela Miroiu, un nume de referinţă în mişcarea feministă din Romania, motivul invocat de el atunci fiind că Mihaela Miroiu susţine cauza femeilor, "acea majoritate uitată de politică".

"Am vrea să explice Crin Antonescu opiniei publice discrepanţa între afirmaţiile făcute în 2009 şi atitudinile conservator-creştine şi anti-feministe exprimate recent. În încheiere, îl provocăm la o dezbatere legată de feminism şi problemele femeilor din România, oricând doreşte şi în orice fel de spaţiu îi este convenabil: academic, informal, dezbatere televizată sau orice alt format", se mai arată în comunicat.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, în deschiderea reuniunii OFL, că deseori regretă că nu este femeie, însă detestă feminismul, despre care consideră că riscă să "desfigureze femeia", făcând totodată o comparaţie cu "masculii" din PNL implicaţi în bătăliile politice.

Antonescu şi-a exprimat la Mamaia aprecierea pentru munca depusă de femeile membre ale PNL.

"Nu sunt deloc feminist, detest feminismul, pentru că îmi pare că riscă să desfigureze femeia. Cred cu conservatoare modestie că Dumnezeu ne-a creat diferiţi cu egală splendoare dumnezeiască şi ceea ce are mai preţios femeia este tocmai ceea ce face diferenţa în raport cu bărbatul. Deseori, deseori, sunt invidios pe dumneavoastră sau regret că nu sunt femeie, azi cu atât mai mult măcar că sunt foarte curios ce va să vă spună Bogdan Chireac sau Marius Pieleanu, (care urmau să ia cuvântul la reuniune - n.r.)", a afirmat Antonescu în discursul ţinut la reuniunea femeilor liberale.

Liderul PNL a afirmat că în cazul comportamentului politic al femeilor nu a putut observa trădări sau abandonuri.

"Puţine femei am văzut trădând în istoria de 20 şi ceva de ani a PNL. Nu am văzut sau nu-mi aduc aminte renunţând pentru că nu a obţinut ceea ce-şi dorea la un moment dat sau poate că i se cuvenea la un moment dat. Rar am văzut colege de ale noastre dând vina pe ceilalţi din interiorul sau din afara partidului, rar am văzut sau niciodată mai exact colegele noastre spunând nu mai este nimic de făcut, am pierdut. Am găsit întotdeauna în colegele noastre, nu numai eu, poate mai preocupat de acest aspect, dar chiar şi cei mai aspri dintre colegii noştri masculi, nu numai colege extraordinare, nu numai tovarăşi (...) de luptă pe câmpul de luptă dintre cei mai viteji, mai serioşi, mai eroici, la scara luptelor noastre, dar am găsit întotdeauna şi persoane faţă de care în sens bun să ne cenzurăm, faţă de care pentru slăbiciunile noastre să ne fie ruşine, faţă de care pentru nereuşitele noastre să simţim o mare apăsare", a fost aprecierea exprimată de liderul PNL.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ONG-uri îi cer explicaţii lui Antonescu, după ce a zis că detestă feminismul.
 Vizualizări articol: 599 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
ONG-uri îi cer explicaţii lui Antonescu, după ce a zis că detestă feminismul0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei