TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
sâmbătă, 24 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 196 (5403)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8831 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0924 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Pricopie: Firmele care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor vor fi verificate

Duminică, 25 August 2013 (16:18:25)

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că a cerut verificarea firmelor de transport care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor, precizând că în unele judeţe sunt transportatori care controlează practic aproape tot şi aceştia au abonamente cu costuri mari.

Remus Pricopie a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Educaţiei sprijină măsura propusă de Ministerul de Finanţe prin care sunt introduse plafoane pentru intervalele de distanţă în cazul transporatorilor şcolari, aceasta fiind luată după ce s-au constatat variaţii mari de preţuri.

Ministrul Educaţiei a precizat că reglementarea care plafonează sumele decontate pentru transport va fi pe agenda de săptămâna viitoare a Guvernului.

"Noi credem că acest articol şi prevedere sunt binevenite, dar în absenţa unor limitări am ajuns în situaţia în care în aproximativ 18 luni preţurile au crescut de zece ori. În urmă cu aproximativ o lună jumate am centralizat datele la nivelul fiecărui judeţe, pe intervale de kilometri şi pe fiecare judeţ în parte. Am ajuns să constatăm că pentru zece kilomtri preţul unui abonament variază de la 25 de lei la 326 de lei. La 15 kilometri avem situaţii unde abonamentul costă 32 de lei, dar şi situaţii unde costă 406 lei. Am constatat că sunt judeţe unde anumite firme practic controlează aproape tot, şi nu în situaţia celor cu abonamente mici, ci în cele cu abonamente mari", a mai spus Remus Pricopie.

Ministrul a precizat că, de exemplu, la Sibiu, societatea Tursib percepe 15 lei pentru ruta de trei kilometri, în vreme ce firma Metropolitan practică la Constanţa un tarif de 166 de lei.

"În acest mod - ne-am uitat şi la dinamica preţurilor - am ajuns ca anul trecut să decontăm aproximativ 140 de milioane de lei, iar estimarea decontării pentru acest an, în acest ritm, este de aproximativ 180 de milioane de lei, în condiţiile în care în urmă cu doi sau trei ani decontam 40 de milioane de lei. Or această măsură, menită să vină în sprijinul elevilor, de fapt constatăm că este în sprijinul transportatorilor", a mai declarat Pricopie.

Ministrul Educaţiei a arătat că nu poate formula acuzaţii, dar că a cerut instituţiilor specializate ale statului să verifice variaţia de preţuri.

"Noi nu avem suficiente date pentru a acuza, dar considerăm că toate aceste situaţii trebuie verificate de către instituţiile specializate, de aceea am trimis documentaţia la Ministerul de Finanţe, la Consiliul Concurenţei, către alte instituţii ale statului şi aşteptăm să vedem dacă se justifică aceste valori extrem de mari sau nu. Într-o ordonanţă ce se va adopta săptămâna viitoare, Ministerul de Finanţe a propus şi noi suntem de acord, sprijinim o astfel de măsură, să fie introduse plafoane pentru fiecare interval de distanţă, pentru kilometri. Aceste plafoane nu sunt la valori minime, ci la o valoare realistă, astfel că, cu aceeaşi sumă de bani, vom putea sprijini mult mai mulţi elevi, urmând ca firmele ce practică astfel de tarife să fie verificate", a mai spus ministrul.

Pricopie a adăugat că această situaţie se va reglementa şi după achiziţia a 600 de microbuze şcolare prin intermediul Ministerului Dezvoltării. Ministrul a precizat că urmează să fie demarată licitaţia în urma căreia se speră "atribuirea a minim 600 de microbuze".

Proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanţelor Publice prevede ca decontarea abonamentelor de transport să fie în limita a maximum 26 de lei pe lună pentru distanţa de trei kilometri.

Ministerul Educaţiei a arătat, joi, într-un comunicat de presă, că măsura este echitabilă şi binevenită, precizând că în anul şcolar 2012-2013, MEN a decontat, la nivel naţional, peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ţinut niciodată cont de diferenţele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din ţară.

"Astfel, anul trecut, pentru distanţa de 10 kilometri, preţul unui abonament a variat între 25 de lei şi 326 de lei, pentru distanţa de 15 kilometri, preţul unui abonament a pornit de la 32 de lei şi a ajuns la 406 lei, iar pe distanţa de 20 kilometri, între 36 de lei şi 400 de lei. Mai mult, există firme în ţară care au practicat un tarif de 491 de lei pe lună pentru 50 de kilometri, în timp ce alte companii au perceput doar 42 de lei pentru acelaşi număr de kilometri", a mai arătat Ministerul Educaţiei.

Cele mai multe dintre abonamentele decontate anul trecut (11.636) au fost pe distanţa de 10 kilometri.

Tot în 2012, 904 elevi au făcut naveta pe distanţe de trei kilometri, iar tarifele minime percepute de firmele de transport au fost de 15 lei pe lună, în timp ce tarifele maxime au ajuns şi la 166 de lei lunar.

"Aceste realităţi, total defavorabile finanţelor publice şi implicit interesului elevilor, sunt cele care au pus presiune pe bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi au generat situaţia regretabilă a întârzierii decontării navetei şcolare. Pentru a evita pe viitor astfel de cazuri, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernul doresc să vină în sprijinul elevilor şi să reglementeze mai echitabil sistemul de decontare a navetei. Astfel, pe lângă măsura introducerii unui prag maximal de 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km şi a unuia de 120 lei/abonament/lună pentru distanţa de 50 kilometri, Guvernul a alocat 76 milioane de lei pentru achiziţia de microbuze şcolare destinate transportului elevilor din localităţile izolate, din mediul rural", a precizat Ministerul Educaţiei.

Consiliul Naţional al Elevilor consideră că măsura va dezavantaja o parte dintre elevii navetişti şi va duce, cel mai probabil, la creşterea ratei abandonului şcolar.

Elevi din mai multe judeţe au făcut grevă japoneză, în luna mai, reclamând că nu le-au fost decontaţi banii de navetă.

În 30 mai, Ministerul Educaţiei a anunţat că 50 milioane de lei au fost deblocaţi pentru plata sumelor restante la decontarea transportului elevilor. O primă tranşă de 30 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor fusese deblocată anterior.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pricopie: Firmele care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor vor fi verificate.
 Vizualizări articol: 657 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Pricopie: Firmele care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor vor fi verificate0.05

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
LaStrada - Incaltaminte - Piele - Blanuri - Accesorii
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Noul Yaris Hybrid
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei