Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 apr 2013 - Anul XVIII, nr. 90 (5297)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

România riscă declanşarea procedurii de infrigement pe mediu din cauza Sucursala Romag Termo a RAAN

Joi, 18 Aprilie 2013 (17:06:16)

 România riscă declanşarea procedurii de infrigement pe mediu din cauza emisiilor de gaze de la Sucursala Romag Termo dacă RAAN nu transmite Comisiei Europene, la sfârşitul lunii aprilie, certificatele de emisie de gaze cu efect de seră (CO2) primite în 2007 de la Uniunea Europeană.

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucelare (RAAN) trebuie să transmită Comisiei Europene, în 30 aprilie, certificatele CO2 pe care le-a primit în 2007 de la UE în scopul tranzacţionării lor la bursă până în 2013 pentru rezolvarea, cu banii astfel obţinuţi, a problemelor de mediu de la platforma Romag Termo, transmite coerspondentul MEDIAFAX.

Conducerea unităţii susţine însă că la ora actuală lipsesc 650.000 de certificate, pentru care ar trebui plătite penalizări de 100 de euro per certificat, şi că există riscul închiderii Regiei, după declanşarea procedurii de infrigement pe mediu pentru România.

Directorul general al RAAN, Marius Preda, a declarat corepondentului MEDIAFAX că RAAN a primit de la Uniunea Europeană câte un certificat CO2 (sau certificatele EUA) pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă în atmosferă de Sucursala Romag Termo, totalizând un număr de 1.800.000 de astfel de certificate de mediu.

"Noi, acum, la sfârşitul lunii aprilie, ar trebui să arătăm Comisiei de la Bruxelles că deţinem un milion opt sute de mii şi ceva de certificate de CO2. Momentan, avem un deficit de aproximativ 650.000 de certificate pentru care ne zbatem şi, cu ajutorul Ministerului Economiei, Departamentul pentru Energie, să le punem la loc, să arătăm Comisiei Europene la sfârşitul lunii că le avem", a declarat Preda.

Certificatele respective au fost primite de RAAN cu scopul de a fi folosite în cadrul acţiunilor pe bursă, iar profitul obţinut să fie folosit pentru investiţii necesare realizării măsurilor de mediu impuse de autorizaţia de mediu, în special petru retehnologizarea electrofiltrelor Cazanelor de pe platforma Romag Termo.

Directorul general al RAAN a declarat că cele 650.000 de certificate au fost însă vândute în diferite perioade, banii obţinuţi fiind folosiţi pentru necesităţile Regiei, şi nu pentru retehnologizarea electrofiltrelor.

"Din cauza finanţării insuficiente a apei grele la Regie, ne-am ajutat de aceste certificate. Prin vânzarea lor am făcut rost de bani ca să acoperim anumite materii prime şi utilităţi pentru funcţionarea Regiei, pentru a asigura salariile angajaţilor. Ele s-au vândut, în principiu, în acea perioadă, destul de bine, la 16 euro bucata, acum valorează în jur de trei euro, în scădere chiar, dar nu avem posibilitatea să le cumpărăm din banii noştri acum, şi pe 30 aprilie se trage linie", a explicat Preda.

Pe de altă parte, Regia are datorii de peste 800.000.000 de lei şi nu îşi poate permite achiziţionarea acestor certificate, însă directorul general aşteaptă sprijin de la Ministerul Economiei, în caz contrar, unitatea riscând să se închidă întrucât nu-şi permite să achite amenda.

"Dacă nu reuşim să punem la loc certificatele în deficit există o penalitate de 100 de euro per certificat, o valoare foarte mare pe care trebuie să o plătim ca penalitate. Pe lângă această penalitate, trebuie să cumpărăm şi aceste certificate şi bineînţeles că se închide activitatea Regiei. Sunt însă şanse mari să rezolvăm această problemă favorabil", a explicat Preda.

Dacă România nu înapoiază în data de 30 aprilie către Comisia Europeană certificatele de mediu ale RAAN riscă declanşarea procedurii de infrigement pe mediu din cauza emisiilor de gaze nestopate de Sucursala Romag Termo, a mai spus Preda.

La Romag Termo există şi o investiţie impusă de Comisia Europeană tocmai pentru rezolvarea problemelor de mediu, investiţie considerată a fi una păguboasă de către ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care a ajuns să coste milioane de lei şi care nu a fost finalizată, având nevoie de noi alocări de fonduri întrucât constructorul, firma patronată de omul de afaceri Georgică Cornu, a intrat în insolvenţă.

Prezent la Drobeta Turnu Severin în luna martie, Niţă a atras atenţia că lucrarea intalaţiei de evacuare a zgurii şi cenuşii în şlam dens, pe platforma Romag Termo, a început în anul 2009 de societatea Confort S.A, iar de atunci preţul ei s-a dublat.

"Pentru instalaţia de şlam, este inacceptabil să porneşti de la 172 de milioane de lei fără TVA şi să ajungi la 340 de milioane de lei. Şi cu toate acestea nu este finalizată, ne mai trebuie şase milioane de euro ca să fie gata. Societatea care a câştigat contractul este în insolvenţă şi trebuie suplimentată finanţarea pentru terminarea lucrării. A doua zi după ce a câştigat contractul, s-a făcut un act adiţional. Când a câştigat contractul, a doua zi s-a făcut un act adiţional. Este ceva de neimaginat. Adică ai câştigat licitaţia, l-ai dat afară pe ăla care avea un preţ mai mare, dar poate era profesionist, l-ai adus pe ăsta cu un preţ mai mic şi imediat, a doua zi ai făcut un act adiţional. Şi după aia încă nouă acte adiţionale în care n-ai mai spus când e gata, când e finalizarea", afirma Niţă, adăugând că acest caz a fost sesizat Parchetului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului România riscă declanşarea procedurii de infrigement pe mediu din cauza Sucursala Romag Termo a RAAN.
 Vizualizări articol: 709 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
România riscă declanşarea procedurii de infrigement pe mediu din cauza Sucursala Romag Termo a RAAN0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei