Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 11 ian 2013 - Anul XVIII, nr. 7 (5214)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6664 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ministerul Dezvoltării vrea regândirea rolului ANFP şi a statutului funcţionarului public

Vineri, 11 Ianuarie 2013 (17:11:16)

Ministerul Dezvoltării Regionale vrea "regândirea în totalitate" a rolului ANFP şi a statutului funcţionarilor publici, afirmă ministrul Liviu Dragnea, care spune că relaţia cetăţeanului cu sistemul public este "acelaşi sistem de dinainte de revoluţie cu câteva schimbări de nume".

Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a afirmat, vineri, la Ploieşti, că unul dintre obiectivele ministerului pe care îl conduce este modificarea rolului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi a statutului funcţionarilor publici şi că, în acest sens, ANFP "are temă foarte clară" de la minister.

"Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are temă foarte clară de la conducerea ministerului să regândească în totalitate rolul acestei instituţii, să regândească în totalitate statutul funcţionarului public pentru că obiectivul esenţial al oricărui act de guvernare trebuie să fie cetăţeanul, pentru că cetăţeanul este cel care susţine financiar tot sistemul public", a afirmat Liviu Dragnea în discursul ţinut cu ocazia semnării unui contract de finanţare pentru construirea unui pasaj rutier în Prahova, eveniment la care au participat aproximativ 500 de angajaţi ai administraţiei locale, dar şi parlamentari şi aleşi locali.

În acest context, Dragnea a spus că Guvernul vrea ca ghişeul unic "să nu mai fie o noţiune pe care toate guvernele o afirmă", ci "să fie un instrument care să fie pus în practică", să fie locul unde cetăţeanul merge, îşi lasă solicitările şi primeşte răspuns "fără ca cetăţeanul să umble prin acest labirint instituţional care există acum în România".

"Este acelaşi sistem de dinainte de Revoluţie cu câteva schimbări de nume, dar, din păcate, labirintul este acelaşi, frâna este aceeaşi, rezistenţa este aceeaşi, atitudinea faţă de cetăţean este aproape aceeaşi", a spus şeful MDRAP, minister care are în subordine ANFP.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, în ce ar consta modificările în ceea ce priveşte activitatea ANFP şi statutul funcţionarilor publici, Dragnea a răspuns că trebuie luate în calcul mai multe posibilităţi.

"Noi suntem, în România, într-o situaţie foarte interesantă: sunt nemulţumiţi şi funcţionarii publici, sunt nemulţumiţi şi aleşii locali. Avem o legislaţie atât de frumoasă încât toţi actorii sunt nemulţumiţi. Trebuie să vedem dacă nu cumva este bine ca unui conducător de unitate să i se dea posibilitatea ca pentru anumiţi funcţionari publici care îşi fac treaba şi muncesc mai mult decât ceilalţi să aibă la dispoziţie şi să poată să dea nişte stimulente financiare, să studiem posibilitatea dacă nu cumva ANFP are mult prea multe atribuţii încălcând autonomia locală în ceea ce priveşte organizarea concursurilor", a spus Liviu Dragnea.

Întrebat dacă consideră că în acest moment ANFP are pre multe atribuţii, Dragnea a refuzat să răspundă la această întrebare, spunând că a învăţat să nu se transforme "într-un specialist în datul cu părerea".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ministerul Dezvoltării vrea regândirea rolului ANFP şi a statutului funcţionarului public.
 Vizualizări articol: 624 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ministerul Dezvoltării vrea regândirea rolului ANFP şi a statutului funcţionarului public0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei