Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 13 aug 2012 - Anul XVII, nr. 187 (5092)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

"Sezonul de vânătoare a băieţilor deştepţi" s-a încheiat, urmează un raport al cauzelor insolvenţei

Luni, 13 August 2012 (14:25:34)

"Sezonul de vânătoare a băieţilor deştepţi" s-a încheiat, prin încheierea unui acord cu Alro, dar contractele bilaterale reprezintă doar "vârful icebergului", iar săptămâna viitoare administratorul judiciar al companiei va prezenta un raport privind cauzele intrării în insolvenţă a Hidroelectrica.

"Sesonul de vânătoare de băieţi deştepţi s-a încheiat, prin semnarea contractului cu Alro, vineri noaptea. Este un bilanţ pe o etapă la care ne-am propus să tragem linie şi să vedem concluziile. La finele săptămânii vom prezenta pe larg toată această analiză a indicatorilor fiananciari ai Hidroelectrica în ultimii trei an şi măsurile pentru îmbunătăţirea randamentului financiar", a declarat luni Remus Borza, reprezentantul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Potrivit lui Borza, raportul va avea peste 500 pagini şi va cuprinde o analiză "mai mult ca exhaustivă" a cauzelor intrării în insolvenţă a companiei de stat, precum şi "eventuale vinovăţii".

Contractele bilaterale de vânzare a energiei produse de Hidroelectrica au "văduvit" compania de stat cu 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.

Euro Insol şi producătorul de aluminiu Alro Slatina au ajuns, la finele săptămânii trecute, după aproape nouă luni de negocieri, la un acord privind preţul la care Alro va cumpăra energie de la compania de stat.

"Au fost şapte runde de discuţii cu Alro, la toate a participat şi Machitski. Primele trei runde au fost mai tensionate, fiecare încerca să îşi impună punctul de vedere. Apoi, ei au devenit mult mai concesivi", a adăugat Borza.

Oligarhul rus Vitali Machitski este proprietarul grupului Vimetco, înregistrat în Olanda, care deţine pachetul majoritar de acţiuni la Alro.

Borza a precizat că Hidroelectrica şi Alro au semnat, săptămâna trecută, un act adiţional la contractul din 2005, prin care preţul energiei pe care producătorul de aluminiu o va cumpăra de la Hidroelectrica va varia între 180 şi 214 lei pe MWh, faţă de media de 130 lei-MWh achitată de Alro pană în prezent.

Contractul Alro cu Hidroelectrica expiră în 31 ianuarie 2018.

"Din luna martie a acestui an, Alro plătea 114 lei pe MWh. Le-am spus că o parte mare din profitul lor de anul trecut şi de la jumătatea acestui an se datorează Hidroeletricia. Am agreat cu ei un minim sub care nu le vom vinde niciodată energie, adică 180 lei pe MWh. Pragul maxim este 214 lei pe MWh. Doar din această diferenţă Hidroelectrica va încasa suplimentar 45-80 milioane euro în 2013", a continuat Borza.

Reprezentantul Euro Insol a afirmat că a optat pentru menţinerea contractului cu Alro întrucât este cel mai mare consumator din ţară şi cumpără în bandă, ceea ce oferă Hidroelectrica stabilitate, predictibilitate şi este un atuu în relaţia cu băncile.

"Le dăm energie şi noaptea (către Alro - n.r.), când bravul popor român se odihneşte. Contractul cu ei ne dă şi nouă stabilitate şi predictibilitate, ne dă venituri constante de peste 150 milioane euro pe an, care contează şi din punct de vedere bancar", a afirmat Borza.

Potrivit lui Borza, preţul la care Alro va continua să cumpere electricitate de la Hidroelectrica va fi în continuare raportat la cotaţiile internaţionale ale aluminiului, la fel ca până acum.

În discuţiile cu reprezentanţii Alro, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Hidroelectrica, a fost de acord cu menţinerea formulei prin care preţul plătit de Alro pentru energie este corelat la cotaţia aluminiului, însă Fondul Proprietatea, care deşine 20% din titlurile Hidroelectrica, s-a opus.

"Toate băncile au fost de acord cu menţinerea contractului cu Alro. (...) Ministerul Economiei a fost de acord cu menţinerea formulei prin care preţul energiei se lega de preţul aluminiu, dar Fondul Proprietatea cerea ca preţul să fie stabilit pe baza tarifelor de pe bursa românească de energie. Am ales ca piaţă de raportare piaţa globală a aluminiului, în detrimentului pieţei imature a energiei din România", a spus Borza.

Pe lângă contractul cu Alro, Euro Insol a menţinut acordurile pe care Hidroelectrica le are cu companiile Elsid, Electrocarbon şi Electromagnetica.

"Preţul la care cumpără acum Elsid şi Electrocarbon a crescut de la 103 lei la 189 lei pe MWh, iar contractele sunt menţinute până în 31 martie 2013. Electromagnetica plăteşte 198 lei pe MWh, de la 130 lei. Contractul cu Electromagnetica expiră în 31 martie 2014", a mai afirmat Borza.

În procesul de renegociere a contractelor directe a energiei, Euro Insol a reziliat şase acorduri, cu companiile Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România şi Euro P.E.C.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului "Sezonul de vânătoare a băieţilor deştepţi" s-a încheiat, urmează un raport al cauzelor insolvenţei.
 Vizualizări articol: 777 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
"Sezonul de vânătoare a băieţilor deştepţi" s-a încheiat, urmează un raport al cauzelor insolvenţei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei