Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 mar 2012 - Anul XVII, nr. 59 (4964)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6664 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Hossu:Majorarea salariilor pare o măsură populistă,ar trebui creşteri mai mari pentru salariile mici

Luni, 12 Martie 2012 (15:04:35)

Revenirea salariilor ar trebui făcută în spiritul Legii salarizării unitare, adică majorarea să fie mai mare pentru salariile mici, altfel, menţinerea discrepanţelor ar însemna pierdera inutilă a trei ani, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Liderul Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a spus că preşedintele Traian Băsescu a arătat încă o dată "că este relativ instabil", întrucât a uitat ce a zis în urmă cu o lună.

"Din punct de vedere tehnic, este o discrepanţă între intervenţiile publice ale domnului preşedinte şi linia pe care declară că vrea să o aibă", a spus Hossu, precizând că înainte de anunţul făcut public, Traian Băsescu ar fi trebuit să aibă discuţii cu Guvernul.

Întrebat dacă decizia privind majorarea salariilor este una populistă, preşedintele "Cartel Alfa" a spus că dacă aceste creşteri ar fi fost făcute de la 1 ianuarie, decizia ar fi fost normală.

"Ideea că această majorare va fi făcută după analizarea datelor din trimestrul unu pare totuşi o măsură populistă şi nejustificată. Ceea ce doreşte preşedintele, refacere puterii de cumpărare, e fals. Trebuie făcută revenirea salariilor în spiritul Legii salarizării unitare în sistemul bugetar, deci ar trebui acordată o pondere mai mare celor cu salarii mici şi mai mică celor cu salarii mari. Repunerea cu aceeaşi discrepanţă înseamnă că s-au pierdut trei ani de zile inutil şi legea poate fi aruncată la gunoi", a mai spus Bogdan Hossu.

Liderul "Cartel Alfa" consideră că astfel de măsuri nu trebuie luate numai pentru salariile din sistemul bugetar, ci pentru tot sectorul economic.

"Guvernul trebuie să aibă o politică adecvată şi prima măsură colectivă care trebuie dată este creşterea salariului minim, care va permite aplicarea reducerii fiscalităţii pe locul de muncă", a mai spus Bogdan Hossu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că, în opinia sa, nu este momentul pentru reducerea CAS, pentru că această măsură, deşi îndreptăţită, ar reduce deficitul la fondul de pensii.

Băsescu a adăugat că i se pare mai "corectă" pentru acest moment măsura de reîntregire a salariilor bugetarilor deoarece, pe lângă îndeplinirea obligaţiei faţă de aceştia după tăierile din 2010, aceasta are şi avantajul că mai reduce deficitul structural de la fondul de pensii.

Întrebat cum de pică această revenire a salariilor bugetarilor solicitată de el tocmai în iunie, în preajma alegerilor locale, preşedintele a răspuns râzând: "Păi să mutăm alegerile atunci".

El a adăugat că măsura s-ar fi impus de la 1 ianuarie anul acesta, însă semnalele din economie de la sfârşitul anului trecut au îndemnat la prudenţă.

Totodată, întrebat de unde ar putea veni banii pentru această măsură privind salariile bugetarilor, el a răspuns: "Din veniturile bugetului ar trebui să vină banii".

În opinia preşedintelui, "reîntregirea" salariilor ar trebui făcută într-un singur pas printr-o mărire de circa 15%, raportat la nivelul actual.

Şeful statului a arătat că, în cazul unei recesiuni în a doua parte a anului, nu se va ajunge iarăşi la tăieri de salarii.

"Noi am anunţat atunci că a fost o măsură temporară, dar România nu mai poate ajunge în situaţia din 2009 şi 2010, pentru simplul motiv că e mult mai pregătită să facă faţă crizei. Acum avem o rezervă pe care să o folosim în cazul că nu se fac veniturile din încasările de stat. O rezervă din împrumuturi, dar o avem. Atunci nu puteam să luăm bani de pe piaţă", a spus preşedintele.

Şeful statului a mai declarat că o decizie de revenire a salariilor bugetarilor la nivelul din 2010 nu va aduce câştig electoral pentru PDL în acest an, însă reprezintă "o chestiune de echitate".

El a susţinut că decizia de revenire a salariilor la nivelul anterior tăierilor nu a fost luată din populism, ci deoarece s-au îndeplinit condiţiile stabilite.

Liderii coaliţiei au decis, luni, ca salariile bugetarilor să fie majorate începând cu luna iunie, urmând ca Guvernul să analizeze procentul cu care se va face majorarea, a declarat pentru MEDIAFAX liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hossu:Majorarea salariilor pare o măsură populistă,ar trebui creşteri mai mari pentru salariile mici.
 Vizualizări articol: 496 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Hossu:Majorarea salariilor pare o măsură populistă,ar trebui creşteri mai mari pentru salariile mici0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei