Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 feb 2012 - Anul XVII, nr. 39 (4944)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Borbely: Există şi varianta de a părăsi coaliţia dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute în protocol

Vineri, 17 Februarie 2012 (14:45:37)

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, speră ca protocolul referitor la programul de guvernare să fie semnat într-o săptămână, arătând că există şi "varianta de a părăsi coaliţia", dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute în document.

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că reprezentanţii Uniunii au cerut să existe un protocol cu termene precis, pe lângă programul de guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am zis că nu intrăm la guvernare decât dacă aceste propuneri vor fi incluse în programul de guvernare, vor fi duse la capăt şi am cerut să avem pe lângă programul de guvernare un protocol în care să fixăm date calendaristice, să detaliem, unde e nevoie, ceea ce este prevăzut în programul de guvernare. (...) Vom încheia acest protocol, sper, într-o săptămână, cu termene clare şi, dacă nu vor fi respectate, evident atunci e şi varianta de a părăsi coaliţia, dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute. Păi un program de guvernare este ca să îl îndeplineşti, nu ca să nu îl faci. Deci nu e niciun fel de problemă. Şi-a asumat coaliţia acest program de guvernare, hai să îl facem. Nu e vorba de a ameninţa", a declarat el.

Borbely a adăugat că în protocol ar putea fi cuprinse termene "până în mai-iunie" sau chiar mai scurte, în funcţie de ce se va negocia cu partenerii de coaliţie.

El a precizat că UDMR este interesată în primul rând de aspecte sociale şi a propus "o conturare mult mai clară a unei politici publice de stimulare a natalităţii" şi acordarea de subvenţii angajatorilor care reintegrează pe piaţa muncii femei cu copii în întreţinere, mai mici de şase ani, alături de îmbunătăţirea legislaţiei privind pensia de urmaş şi alte patru-cinci propuneri care vin în sprijinul familiilor cu copii mulţi.

"În ceea ce priveşte pensiile şi salariile, atât la discuţia cu FMI, cât şi la discuţia privind programul guvernamental, (am vorbit) să introducem acest punct şi eu sunt convins că în luna aprilie vom putea mări salariile şi pensiile, nu pot spune procent, dar a fost o condiţie a UDMR", a arătat Borbely.

El a amintit problema amnistiei fiscale pentru peste 300.000 de bugetari, care au primit sporuri prevăzute în contractele colective de muncă şi "după doi ani Curtea de Conturi a zis că nu aveau dreptul la aceste sporuri".

Totodată, un punct vizat de UDMR se referă la infrastructură - continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, care "să vină până la Târgu Mureş", precum şi începerea lucrărilor, cât de curând, la Autostrada Târgu Mureş - Iaşi.

Potrivit lui Borbely, un capitol separat din protocol se va referi la minorităţi.

"Trebuie să rezolvăm problema Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, nu în mod expres, ci (să existe) o frază în care să spunem că în universităţile multiculturale - «Babeş Bolyai», Universitatea de Arte din Târgu Mureş şi UMF Târgu Mureş - trebuie să fie înfiinţate, conform legii, aceste linii de predare în limba maghiară. Deci apare în programul de guvernare. Să vedem dacă o rezolvăm. Dacă nu se poate altfel, printr-o hotărâre de Guvern", a spus Borbely.

El a adăugat că nu a fost de acord să apară în programul de guvernare proiectul referitor la reorganizarea teritorială a ţării, "care trebuie discutată, analizată, dezbătută public".

"Nu e posibil în an electoral să vii cu o astfel de reorganizare, care bulversează tot sistemul administrativ. Anul acesta nu se poate. E nevoie de reformă în sănătate. Dar anul acesta nu e posibil, din cauza anului electoral, ca să finalizăm. Dacă aceste lucruri - şi altele care vor fi propuse de colegii noştri de guvernare - nu se vor face în timp util, ne păstrăm opţiunea chiar de a ieşi de la guvernare, pentru că de aceea ne-am angajat la acest program, pentru a se face, chiar dacă e an electoral", a conchis Borbely.

Săptămâna trecută, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara că Uniunea are condiţii pentru susţinerea noului Guvern, precizând că formaţiunea sa doreşte încheierea unui protocol al coaliţiei pe 2012, care să se refere inclusiv la Facultatea de Medicină de la Mureş şi Autostrada Transilvania.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Borbely: Există şi varianta de a părăsi coaliţia dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute în protocol.
 Vizualizări articol: 549 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Borbely: Există şi varianta de a părăsi coaliţia dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute în protocol0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei