Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 12 ian 2012 - Anul XVII, nr. 8 (4913)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

AMR: Legea răspunderii magistraţilor - regres legislativ care aruncă societatea în abisul totalitar

Joi, 12 Ianuarie 2012 (18:22:52)

Legea răspunderii magistraţilor devine instrumentul de control al Executivului, constituind un regres legislativ care aruncă societatea în abisul totalitar de dinainte de 1989, afirmă preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, care a sesizat Comisia Europeană şi alte foruri internaţionale.

"Independenţa justiţiei nu înseamnă, aşa cum s-a spus şi s-a scris, că judecătorul se simte zeu ori că, fiind independent, sistemul judiciar s-a izolat de celelalte puteri ale statului. Independenţa justiţiei nu înseamnă nici că judecătorii nu răspund pentru hotărârile pe care le pronunţă ori că acestea sunt luate în afara legii", arată într-un comunicat de presă preşedintele interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătorul Dan Spânu.

"Dimpotrivă, astfel cum o prevăd atât Constituţia României, cât şi reglementările şi documentele internaţionale de principiu pe care România s-a angajat să le respecte , independenţa justiţiei este necesară tocmai pentru a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea dreptului şi fără nicio influenţă nepotrivită. Şi tot pentru aceleaşi raţiuni independenţa individuală a judecătorilor este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept", explică judecătorul.

Potrivit acestuia, atâta vreme cât problemele reale cu care se confruntă sistemul judiciar, probleme aduse la cunoştinţa atât a autorităţilor cu atribuţii în acest sens, cât şi a opiniei publice, sunt constant expediate în lumina unei imagini proaste a sistemului judiciar, imagine care devine, în baza unor interese obscure şi dubioase, motivaţie necesară şi suficientă pentru orice abuz, peste şi în contra Constituţiei, peste şi în contra reglementărilor internaţionale, dreptul fundamental al fiecărei persoane de a fi examinat cazul său în mod echitabil nu are cum să fie respectat, în lipsa garanţiei independenţei justiţiei.

"Şi nu putem vorbi, în niciun caz, de independenţa justiţiei atunci când Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, declarată în 11 ianuarie 2012, constituţională, devine instrumentul de control al Executivului. Reintroducerea, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, a unor atribuţii substanţiale a ministrului Justiţiei, ca membru al Guvernului şi persoană eminamente politică, nu poate fi interpretată altfel decât ca o imixtiune nepermisă a Executivului în justiţie, o încălcare a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat care anulează atât garanţia de independenţă personală a fiecărui magistrat, cât şi pe cea funcţională a sistemului. Nu este, din păcate, prima oară când România cunoaşte asemenea reglementări: şi înainte de 1989 Legea privind organizarea judecătorească punea instrumentul acţiunii disciplinare în mâna ministrului Justiţiei, iar substanţa reglementării a fost păstrată şi la adoptarea Legii 92/1992 . Abia în anul 2003, Constituţia revizuită a conţinut reforme importante în domeniul judiciar, printre cele mai semnificative fiind includerea principiilor separaţiei şi egalităţii puterii judecătoreşti faţă de puterea executivă şi cea legislativă. Nu este lipsit de importanţă să amintim că, în 2002, deci în perioada de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, Comisia Europeană, care este astăzi folosită ca scut şi motivaţie pentru modificările legislative aduse în domeniul justiţiei, cerea reducerea implicării Executivului în justiţie, deschizând drumul eliminării atribuţiilor ministrului justiţiei şi amestecul executivului în justiţie, prin lege", afirmă Dan Spânu.

În opinia sa, este greu de înţeles cum ar putea fi, "în mod verosimil, justificat, pe baza protejării prestigiului justiţiei şi a demnităţii funcţiei de magistrat, un asemenea regres legislativ care aruncă societatea pretins democratică din România în abisul totalitar de dinainte de 1989".

"Este greu de justificat cum subordonarea sistemului judiciar, anularea independenţei acestuia, şi transformarea lui în fantoşa executivului ar putea servi la rezolvarea vreuneia dintre problemele cu care se confruntă justiţia în momentul de faţă, în scopul asigurării unui act de justiţie de calitate pentru cetăţenii care se adresează instanţelor. Este, totodată, greu de justificat cum România de astăzi, stat membru al Uniunii Europene, îşi poate permite sfidarea propriei Constituţii, a reglementărilor şi a angajamentelor asumate la nivel european şi internaţional", mai spune el.

Luând în considerare cele aratate mai sus, Asociaţia Magistraţilor din România a sesizat, în 10 ianuarie 2012, comisarul pentru justiţie şi afaceri interne, Viviane Reding, precum şi Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi Uniunea Internaţională a Magistraţilor, aducându-le la cunoştinţă situaţia gravă în care se află justiţia din România prin subordonarea legală a acesteia Executivului, cerând sprijin internaţional în această privinţă, conchide sursa citată.

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, miercuri, că este constituţională hotărârea Plenului Senatului de adoptare a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, referitor la răspunderea disciplinară a magistraţilor şi reorganizarea Inspecţiei Judiciare.

Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, joi, să ceară Preşedinţiei retrimiterea Legii răspunderii magistraţilor în Parlament, pentru a fi reluate dezbaterile în raport de argumentele susţinute de sistemul judiciar.

"În cadrul şedinţei din data de 12 ianuarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis să se adreseze Administraţiei Prezidenţiale pentru a propune evaluarea oportunităţii de retrimitere a proiectului de Lege privind modificarea legilor 303/2004 şi 317/2004, republicate cu modificări, la Parlament în vederea reluării dezbaterilor în raport şi de considerentele exprimate anterior de Consiliul Superior al Magistraturii şi de sistemul judiciar", a informat, joi, Biroul de presă al CSM.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului AMR: Legea răspunderii magistraţilor - regres legislativ care aruncă societatea în abisul totalitar.
 Vizualizări articol: 705 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
AMR: Legea răspunderii magistraţilor - regres legislativ care aruncă societatea în abisul totalitar1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei