Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 22 dec 2011 - Anul XVI, nr. 302 (4900)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Îmbulzeală şi pumni la comemorarea eroilor Revoluţiei din 22 decembrie, la Braşov

Joi, 22 Decembrie 2011 (18:37:43)

Mai mulţi revoluţionari din Braşov care au participat, joi, la ceremonia de comomorare a eroilor Revoluţiei din 22 decembrie 1989, la Cimitirul Eroilor Martiri din centrul oraşului, au început să se certe, să se înjure şi chiar să se bată, la intrarea în cimitir.

Membrii celor două asociaţii de revoluţionari din Braşov - Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor "Braşov 21 Decembrie 1989" (ALRUE) Braşov - au participat la ceremonialul religios şi militar de la Cimitirul Eroilor Martiri din centrul Braşovului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În timpul ceremoniei, cele două grupuri de revoluţionari au început să se înjure, să se îmbrâncească şi să se huiduie reciproc.

Liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Ioan Demi, cel care a mobilizat şi a condus în 21 decembrie '89 muncitorii de la ICA Ghimbav către centrul Braşovului pentru a protesta faţă de regimul comunist, a fost lovit cu pumnii şi picioarele de doi membri ai ALRUE Braşov, la ieşirea din cimitir. De asemenea, Maria Petraşcu, revoluţionară şi jurnalistă, a fost şi ea lovită în îmbulzeală.

În cele din urmă, conflictul a fost aplanat de către jandarmii aflaţi la locul incidentului.

"Noi am dorit să depunem coroane la monumentul martirilor aşa cum facem în fiecare an. În timpul ceremoniei, ne-au huiduit şi ne-au înjurat. După ce s-a terminat ceremonia, tot ca în fiecare an, am vrut să aprindem o lumânare la mormântul lui Nicuşor Vlase. Atunci ne-au înconjurat pe mine, pe Maria Petraşcu şi pe Sorin Boacă. Pe mine m-a lovit cineva în picior, apoi Bela Demeter mi-a tras un pumn în faţă de am căzut şi mi-am revenit pe o bancă. Mi-a spart buza pe interior şi pe Maria a lovit-o, tot Demeter. Pe Boacă l-au înconjurat, l-au îmbrâncit şi l-au provocat, însa nu l-au lovit, probabil aşteptau să lovească el primul", a spus Demi.

Demi şi Petraşcu au depus o plângere la Secţia 1 Poliţie împotriva lui Bela Demeter şi a preşedintelui ALRUE, Dorin Lazăr Maior, ca instigator.

Imediat după eveniment, Dorin Lazăr Maior a chemat jurnaliştii la sediul asociaţiei, pentru o conferinţă de presă. Maior a declarat că nu ştie nimic despre incident şi că nu înţelege "de unde această tensiune".

"Nu cunosc. A fost o îmbulzeală, au fost peste o sută de oameni acolo. Nu ştiu ce s-a întâmplat", a spus Marior în conferinţă, referitor la incident.

Reprezentanţii ALRUE au spus că membrii celeilalte asociaţii au provocat scandalul. La conferinţa de presă, revoluţionarii au intrat în sală cu un sicriu portocaliu pe care erau lipite fotografii cu premierul Emil Boc, ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu şi o cruce, de asemenea vopsită în portocaliu, pe care era lipită a deputatului PDL Florin Postolachi. Ei au strigat lozinci precum "Păcat, păcat de sângele vărsat" şi "Nu vă fie frică, că Băsescu pică".

Membrii celor două ascociaţii se acuză reciproc de faptul că membrii fiecăreia dintre ele sunt falşi revoluţionari.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a început urmărirea penală împotriva a patru membri ai ALRUE Braşov - Grancea Constantin, Ilie Ana Ramona, Bercea Ioan Marian şi Diea Ion Marius - cercetaţi pentru înşelăciune şi uz de fals, aceştia fiind suspectaţi că şi-ar fi procurat certificate de revoluţionar false. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals după ce ar fi indus în eroare Casa Judeţeană de Pensii Braşov folosind documente flasificate.

Printre cei cercetaţi se afla şi Nicolae Samson, fost vicepreşedinte al ALRUE Braşov, însă acesta a fost găsit spânzurat într-o hală dezafectată, la începutul lunii octombrie, cu doar o zi înainte de a se prezenta la sediul Parchetului pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de învinuit în acest dosar.

În prezent, sunt în desfăşurare activităţi de inventariere şi verificare a documentelor, înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate în 28 septembrie la sediul asociaţiei şi la domiciliul unui membru şi, de asemenea, sunt în curs de realizare mai multe constatări tehnico-ştiinţifice. În urma percheziţiilor au fost ridicaţi 28 de saci cu sute de înscrisuri, registre, dosare precum şi medii de stocare informatice care urmează să fie expertizate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Îmbulzeală şi pumni la comemorarea eroilor Revoluţiei din 22 decembrie, la Braşov.
 Vizualizări articol: 532 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Îmbulzeală şi pumni la comemorarea eroilor Revoluţiei din 22 decembrie, la Braşov0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei