Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 5 mai 2011 - Anul XVI, nr. 104 (4702)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Boc:Reorganizarea companiilor de stat se face prin restructurare şi vânzarea unor pachete de acţiuni

Joi, 5 Mai 2011 (13:28:40)

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Zalău, că printre principalele măsuri care vor fi luate în perioada următoare se numără reorganizarea companiilor de stat, prin restructurări şi vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Emil Boc a afirmat, la o întâlnire cu investitorii din judeţul Sălaj, că restructurarea companiilor de stat se va face pe două componente.

"În primul rând, orice companie de stat ce funcţionează cu pierderi înseamnă un ban furat din buzunarul cetăţeanului, pentru că în aceste cazuri înseamnă că statul finanţează pierderile unor companii de stat cu bani din buget, şi asta nu mai poate continua", a spus Boc.

Premierul a precizat că, până la finalul lunii iunie, va exista un program clar, care va arăta cum se va proceda cu fiecare companie de stat.

Reorganizarea companiilor de stat se va face prin restructurări, prin vânzarea unor pachete de acţiuni.

"Reorganizarea companiilor de stat se va face prin restructurarea unor companii de stat, vânzarea unor pachete minimale de acţiuni ale unor companii de stat Transgaz, Transelectrica şi Romgaz, acolo unde procedeele au început deja", a spus Boc.

Referitor la absorbţia fondurilor europene, premierul a spus că problemele sunt cauzate de procedura de implementare, şi nu de depunerea proiectelor.

"România are restanţe majore din cauza faptului că nu sunt proceduri accelerate de implementare a fondurilor europene", a afirmat Boc.

Vineri, Emil Boc declara că restructurarea companiilor de stat nu porneşte de la numărul de persoane care trebuie să plece, ci de la analize cost - beneficiu.

Pe de altă parte, companiile din subordinea Ministerului Economiei, monitorizate în cadrul acordului cu FMI, şi-au atins "în cea mai mare parte" ţintele financiare pentru primul trimestru din 2011, anunţa, miercuri, Ministerul Economiei, în urma unei întâlniri cu o delegaţie FMI, BM şi CE.

"În cadrul întâlnirii s-a concluzionat că ţintele financiare pe primul trimestru al acestui an au fost atinse în cea mai mare parte de către companiile monitorizate, existând premise ca rezultatele să fie pozitive în continuare", se arăta într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

În urma negocierilor cu FMI pentru încheierea unui nou acord, lista companiilor monitorizate a fost extinsă prin includerea altor nouă societăţi, respectiv Poşta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv", Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, precum şi societăţile Intervenţii Feroviare şi Telecomunicaţii CFR.

Pe listă au fost menţinute Compania Naţională de Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti şi Societatea Comercială Electrificare CFR, fiind însă scoasă Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF).

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara, la finele lunii martie, că arieratele statului la nivel central au fost aproape eliminate, iar la nivel local legislaţia permite un control mai bun, astfel că în viitorul acord atenţia va fi orientată spre datoriile companiilor de stat, care sunt o problemă serioasă.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Boc:Reorganizarea companiilor de stat se face prin restructurare şi vânzarea unor pachete de acţiuni.
 Vizualizări articol: 417 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Boc:Reorganizarea companiilor de stat se face prin restructurare şi vânzarea unor pachete de acţiuni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei