Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 10 dec 2010 - Anul XV, nr. 291 (4582)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sistemul sanitar românesc eşuează în eficienţa cheltuielilor şi accesul echitabil la servicii

Vineri, 10 Decembrie 2010 (19:06:26)

Sistemul sanitar românesc eşuează atât în ceea ce priveşte eficienţa cheltuielilor, cât şi în încercarea de a oferi un acces echitabil la serviciile medicale tuturor categoriilor de persoane, se arată într-un studiu al Societăţii Academice din România (SAR).

Concluziile studiului au fost prezentate, vineri, în cadrul unei dezbateri publice, împreună cu reprezentanţii Camerei Americane de Comerţ, potrivit unui comunicat de presă al SAR.

Astfel, potrivit studiului, România se situează pe ultimul loc din Uniunea Europeană la capitolul cheltuială cu sănătatea ca pondere în PIB. În plus, deşi cheltuielile cu sănătatea au crescut în ultimii ani, România are slabe şanse de convergenţă pe planul calităţii sistemului sanitar cu statele dezvoltate, în viitorul previzibil.

În ceea ce priveşte finanţarea sănătăţii, aceasta se face într-o măsură disproporţionat de mare de la bugetul public, limitând posibilitatea creşterii finanţării în acest sector. În România, participarea sectorului privat la cofinanţarea cheltuielilor de sănătate este de numai 18 la sută, faţă de 26 la sută în Uniunea Europeană.

Autorii studiului mai menţionează şi că "sănătatea n-a fost niciodată o prioritate de politică publică". Pe de altă parte, statul nici nu poate aloca mai mulţi bani câtă vreme România colectează mult mai puţin la buget decât oricare altă ţară din UE, precizează sursa citată.

O altă problemă este legată de resursele umane. Astfel, deşi numărul de medici a crescut uşor în ultimii ani, raportat la populaţie, rămâne mult în urma ţărilor dezvoltate, iar dotarea cu echipamente continuă să fie primitivă.

Debutul crizei economice a determinat în 2009 o diminuare a veniturilor publice din sănătate cu 3,4 la sută, în condiţiile în care necesarul de finanţare al sectorului de sănătate a fost în creştere, odată cu suplimentarea listelor şi eliminarea plafoanelor la medicamentele compensate. De asemenea, alocarea responsabilităţilor de finanţare din surse publice nu este foarte clară, existând adesea mai multe surse de finanţare pentru aceeaşi acţiune sau program de sănătate.

Sistemul sanitar a reintrat pe deficit în 2008, exact la începutul crizei economice, mai arată studiul. Măsurile de creştere a cheltuielilor şi reducere a contribuţiilor au fost "complet pro-ciclice şi au generat imediat arierate de plăţi".

În ultimii patru ani, potrivit documentului citat, România a redus contribuţiile de sănătate de la 13,5 la sută la 10,7 la sută, respectiv cu o cincime.

O analiză comparativă a modului de alocare a cheltuielilor de sănătate arată şi o pondere mică a serviciilor de tratament şi reabilitare, precum şi o pondere prea mare a serviciilor medicale de tratament cu internare, în defavoarea tratamentului în ambulatoriu şi medicinii primare.

Totodată, studiul arată că sistemul sanitar românesc eşuează în a oferi servicii medicale de calitate persoanelor din categorii defavorizate. O sursă de inegalitate, caracteristică sistemelor bazate pe eficienţă economică, dar nu celor bazate pe solidaritate, provine din nevoia de a plăti din buzunar pentru servicii medicale, lucru care este accesibil doar într-o mică măsură categoriilor defavorizate.

Sursa majoră a inechităţii din sistem o reprezintă excesul de cerere (un pachet de servicii prea generos raportat la capacitatea sistemului de finanţare), iar sistemul sanitar românesc eşuează în a oferi acest pachet de servicii tuturor. Pe de altă parte, arată studiul, nu se poate vorbi de echitate într-un sistem cu 5,8 milioane de contributori şi 21 de milioane de beneficiari.

"Aşadar, sistemul sanitar românesc eşuează atât pe partea de eficienţă a cheltuielilor, cât şi în încercarea de a oferi un acces echitabil la serviciile medicale tuturor categoriilor de beneficiari cărora li se promite acest lucru. Iar aceste probleme vor fi greu de rezolvat atâta timp cât va rămâne dificilă coordonarea serviciilor de sănătate într-o anume arie geografică, cu asigurarea urmăririi pacientului şi continuităţii actului medical", conchid autorii raportului.

Aceştia propun două soluţii principale în vederea rezolvării problemelor, respectiv sporirea veniturilor din sector şi raţionalizarea cheltuielilor şi a sistemului în general pentru o mai bună eficienţă şi ţintire a priorităţilor reale.

Pentru a realiza aceste lucruri, reprezentanţii SAR au propus introducerea coplăţii pentru serviciile medicale la utilizator, îmbunătăţirea gradului de colectare şi reducerea muncii nedeclarate, creşterea cotelor de taxe sau extinderea bazei de impozitare, introducerea de plafoane orientative de prescriere a medicamentelor, aprobarea ghidurilor terapeutice şi a protocoalelor de transfer şi internare a pacienţilor, precum şi stabilirea unui plan de achitare a plăţilor restante ale Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) de la sfârşitul anului 2010, cu alocaţii bugetare separate daţă de achitarea datoriilor curente.

La dezbaterea de vineri au participat preşedintele SAR, Ana Otilia Nuţu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Silvia Gabriela Scîntee, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru România, Victor Olsavszky şi reprezentantul Camerei Americane de Comerţ, Anca Harasim. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sistemul sanitar românesc eşuează în eficienţa cheltuielilor şi accesul echitabil la servicii.
 Vizualizări articol: 440 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sistemul sanitar românesc eşuează în eficienţa cheltuielilor şi accesul echitabil la servicii0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei