Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 3 mai 2010 - Anul XV, nr. 101 (4392)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Videanu: Majorarea taxelor ar fi o eroare şi nu va ajuta la relansarea economiei

Luni, 3 Mai 2010 (16:00:01)

Majorarea taxelor ar fi o eroare şi o măsură prociclică care nu ar ajuta la relansarea economiei, a afirmat ministrul Economiei, Adriean Videanu, înainte de întâlnirea cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) din echipa de evaluare a acordului stand-by.

"Din punctul meu de vedere ar fi o eroare majorarea taxelor, ar fi o măsură prociclică, care nu ar ajuta la relansarea economică. Din contră, ar stopa relansarea economică, iar în ceea ce priveşte cota unică ştiţi dintotdeauna punctul meu de vedere, ca iniţiator", a spus Videanu înainte discuţiilor cu reprezentanţii FMI.

Ministrul Economiei a venit luni la Ministerul Finanţelor pentru a discuta cu echipa de experţi ai Fondului, condusă de Jeffrey Franks, despre evoluţia companiilor monitorizate de către instituţia financiară internaţională.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului încheiat cu România s-a aflat şi vineri la sediul Ministerului Finanţelor pentru a discuta despre evoluţia pierderilor companiilor deţinute de stat.

Videanu a precizat că Ministerul Economiei are în portofoliu trei companii monitorizate de către FMI, respectiv Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica şi Elcen Bucureşti, care s-au încadrat în criteriile de performanţă negociate pentru primul trimestru al acestui an.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că Guvernul are intenţia de a desfiinţa cota unică de impozitare introducând un impozit lunar de 25% asupra veniturilor de peste 4.000 de lei, de a majora impozitul pe profit la 25% şi de a dubla valoarea taxelor şi impozitelor locale.

Antonescu a distribuit jurnaliştilor un document de lucru care prezintă mai multe variante de creştere a impozitului pe profit de la 16% la 25%, respectiv pentru firmele care au avut în anul precedent un profit de 20 de milioane de lei sau 40 de milioane de lei, precum şi pentru companiile cu o rată a rentabilităţii mai mare de 9% sau de peste 15%.

În cazul impozitului pe venit, cota de 25% ar urma să se aplice doar pentru partea din venit care depăşeşte 4.000 de lei/lună, fiind acceptată o deducere anuală pentru calculul venitului impozabil de până la 400 de euro (33 euro/lună) pentru contribuţii la fonduri de pensii facultative.

De asemenea, cheltuielile deductibile în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală ar trebui să scadă de la 40% la 20%, respectiv de la 50% la 25% în cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) consideră că declaraţiile preşedintelui PNL privind inţenţia Guvernului de a desfiinţa cota unică şi de a dubla taxele locale sunt pe moment doar speculaţii politice, dar nu neagă explicit că ar putea fi adoptate astfel de măsuri.

"Singurul document oficial referitor la măsurile pe care le va lua Guvernul în perioada următoare va fi scrisoarea de intenţie pe care Ministerul Finanţelor Publice o va remite Fondului Monetar Internaţional, după încheierea discuţiilor tehnice cu reprezentanţii misiunii de evaluare. Toate anunţurile şi declaraţiile din acest moment sunt doar speculaţii politice", precizează MFP într-un comunicat remis MEDIAFAX, ca răspuns la declaraţiile lui Crin Antonescu.

O misiune a FMI se află la Bucureşti în perioada 27 aprilie - 7 mai pentru cea de-a patra revizuire a acordului stand-by încheiat între România şi instituţia financiară internaţională. În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de 850 milioane euro.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Videanu: Majorarea taxelor ar fi o eroare şi nu va ajuta la relansarea economiei.
 Vizualizări articol: 327 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Videanu: Majorarea taxelor ar fi o eroare şi nu va ajuta la relansarea economiei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei