Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 29 apr 2010 - Anul XV, nr. 98 (4389)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6438 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Bugetul consolidat a avut un deficit de 8,22 miliarde lei, în limita convenită cu FMI

Joi, 29 Aprilie 2010 (13:54:00)

Bugetul general consolidat a înregistrat în primul trimestru un deficit de 8,22 miliarde lei, respectiv 1,53% din PIB, sub ţinta stabilită cu FMI, de 8,25 miliarde lei, a anunţat joi Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În primele trei luni, veniturile bugetului general consolidat s-au ridicat la 37,53 miliarde lei, în scădere cu 1,4% faţă de perioada similară a anului trecut, şi au reprezentat 7% din PIB-ul estimat pentru acest an, de 538,9 miliarde lei. Concomitent, cheltuielile au avut o ajustare de 0,5%, la 45,75 miliarde lei, echivalentul a 8,5% din PIB.

Cea mai drastică scădere, de 36,5%, a fost operată la cheltuielii de capital (investiţii), care s-au plasat la 2,45 miliarde lei, respectiv 0,5% din PIB, în timp ce cheltuielile de personal au fost reduse cu 8,7%, la 11,6 miliarde lei, aproximativ 2,2% din PIB. O reducere nesemnificativă, de 0,4% a fost realizată şi la cheltuielile cu bunuri şi servicii, la 5,77 miliarde lei, 1,1% din PIB.

La capitolul venituri, TVA a avut cea mai puternică influenţă negativă, cu un minus de încasări faţă de perioada de referinţă de 789 milioane lei, respectiv 11,5%. Veniturile din TVA au totalizat 7,55 miliarde lei, 1,4% din PIB.

O ajustare negativă importantă au suferit şi contribuţiile de asigurări sociale, în scădere cu 632 milioane lei, sau 5,2%, până la 11,51 miliarde lei (2,1% din PIB). În concordanţă cu această evoluţie, impozitele pe venituri şi salarii au adus încasări mai mici cu 9,5% (475 milioane lei), care au totalizat 4,51 miliarde lei.

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că datele privind execuţia bugetară disponibile la 25 aprilie indică în mod clar că deficitul s-a încadrat în ţinta convenită cu FMI, de 8,25 de miliarde lei. Ţinta pentru deficitul bugetului general consolidat pentru acest an este de 31,9 miliarde lei.

O misiune a FMI se află în România în perioada 27 aprilie - 7 mai pentru a evalua dacă au fost îndeplinite condiţiile asumate prin acordul stand-by. Evaluarea acordului ar putea ajunge în Consiliul Director al FMI în a doua jumătate a lunii iunie, care va decide eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumut, în valoare de 850 de milioane de euro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bugetul consolidat a avut un deficit de 8,22 miliarde lei, în limita convenită cu FMI.
 Vizualizări articol: 591 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Bugetul consolidat a avut un deficit de 8,22 miliarde lei, în limita convenită cu FMI0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei