Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 1 feb 2010 - Anul XV, nr. 25 (4316)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Acţiunile celor cinci SIF-uri au urcat luni în medie cu 4%, într-o piaţă în creştere cu 0,9%

Luni, 1 Februarie 2010 (18:22:26)

Bursa a crescut luni cu 0,93%, în linie cu bursele vest-europene, într-o piaţă unde investitorii au tranzacţionat acţiunile SIF-urilor la preţuri în medie cu 4% mai mari, influenţaţi şi de apropierea discuţiilor din Camera Deputaţiilor privind pragul de deţinere, după reluarea sesiunii parlamentare.

La finalul şedinţei de la BVB, marile burse europene avansau cu cel mult 0,3%, în timp ce majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est înregistrau corecţii cuprinse între 0,2% şi 0,8%. Bursele din Bulgaria şi Cehia avansau fiecare cu 0,3%.

Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece acţiuni de la Bucureşti au fost realizate la preţuri în creştere pe medie cu 1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,71% peste nivelul de la închiderea zilei de vineri.

Investitorii care au tranzacţionat acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au introdus mai multe ordine de cumpărare anticipând, odată cu reluarea activităţii din Parlament, majorarea limitei maxime de deţinere. La Camera Deputaţilor este un proiect de modificare a legislaţiei pieţei de capital privind extinderea limitei de deţinere la 5% din capitalul social de la 1%, în prezent.

"Creşterea şanselor de majorare a pragului maxim de deţinere a readus entuziasmul pe bursă pe măsură ce procesul legislativ îşi urmează cursul. Deşi acţiunile societăţilor de investiţii financiare au avut în acest an un ritm ascendent mai susţinut, indicele BET-FI urcând mai mult decât dublul creşterii indicelui BET, titlurile SIF-urilor au în continuare un decalaj important de recuperat faţă de maximele din vara anului 2007. Chiar dacă recuperarea integrală a acestuia poate dura mai mulţi ani, totuşi indicele BET-FI încă se află cu 70% sub nivelul maxim, un decalaj mult mai mare decât cel al altor titluri din România sau din alte pieţe din regiune", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Răzvan Paşol.

La finalul zilei, titlurile celor cinci SIF plasau indicele BET-FI cu 4,02% peste referinţă.

Aceste acţiuni au amplificat la 1,96% ascensiunea indicelui extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 22,4 milioane lei (5,4 milioane euro), iar pe piaţa obligaţiunilor au fost transferate două pachete de titluri de stat în valoare de 16,3 milioane lei (3,9 milioane euro). Astfel, rulajul total al BVB, de 39,7 milioane lei (9,6 milioane euro), a fost cu 22% mai redus comparativ cu lichiditatea de vineri, de 50,7 milioane lei (12,2 milioane euro).

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Moldova (SIF2) au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, cu operaţiuni de 6 milioane lei şi, respectiv, 4 milioane lei. Rulajul cumulat al celor două titluri, de 10 milioane lei, a reprezentat 45% din lichiditatea pieţei principale, de 22,4 milioane lei. Cotaţia acţiunilor SIF Oltenia a urcat cu 3,9%, la 1,6 lei, iar ultima operaţiune cu titlurile SIF Moldova a fost realizată la 1,37%, preţ cu 3,8% peste referinţă.

Ordinele de cumpărare au ridicat, cu 4,42%, şi cotaţia acţiunilor Dafora Mediaş (DAFR), la 0,118 lei, pe un rulaj de 822.000 de lei. Compania a anunţat luni dimineaţă că a încheiat un contract pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare ale oraşului Mediaş, contract în valoare de 67 milioane lei, fără TVA. Lucrările vor fi realizate de un consorţiu de companii condus de Dafora.

Cu o zi înainte de anunţarea rezultatele financiare preliminare pentru anul trecut, preţul titlurilor Băncii Transilvania (TLV) a crescut cu 1,42%, la 2,14 lei. Operaţiunile cu aceste titluri au însumat 1,2 milioane lei. Potrivit unui sondaj realizat de Reuters banca ar putea raporta o scădere de 84% a profitului net, la 65,1 milioane lei, rezultatul fiind afectat de provizioane şi încetinirea activităţii de creditare.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de peste un milion de lei, valoare cu 36% mai redusă decât rulajul de vineri, de 1,6 milioane lei.

Titlurile Armax Gaz (ARAX) au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 447.000 de lei, şi au acoperit 42% din rulajul pieţei. Ultimul transfer cu aceste titluri a fost realizat la 0,12 lei, preţ cu 4,35% peste referinţă.

La bursa de la Sibiu, au fost tranzacţionate 3.200 de acţiuni Sibex, pentru 5.760 de lei, prin trei operaţiuni realizate la preţul de 1,8 lei. Preţul este cu 7,7% mai redus comparativ cu ultima cotaţie de vineri.

Calculată la preţul de închidere, capitalizarea bursei de la Sibiu este de 38,7 milioane lei.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Acţiunile celor cinci SIF-uri au urcat luni în medie cu 4%, într-o piaţă în creştere cu 0,9% .
 Vizualizări articol: 972 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Acţiunile celor cinci SIF-uri au urcat luni în medie cu 4%, într-o piaţă în creştere cu 0,9%0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei