Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 16 ian 2010 - Anul XV, nr. 12 (4303)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sergiu Băhăian a fost arestat preventiv de Tribunalul Ialomiţa

Duminică, 17 Ianuarie 2010 (18:25:19)

Patronul clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian - lider al unei grupări specializate în infracţiuni economice, care ar fi ordonat uciderea a patru persoane - a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de Tribunalul Ialomiţa.

Tribunalul Ialomiţa a emis mandate de arestare preventivă, tot pentru 29 de zile, şi pe numele a trei dintre presupuşii complici ai lui Băhăian, toţi patru fiind acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit unor surse judiciare, prejudiciul este estimat, în acest dosar, la aproximativ un milion de euro, fiind păgubite diferite societăţi comerciale.

Sergiu Băhăian şi ceilalţi trei bărbaţi au fost duşi în arestul Poliţiei Judeţene Ialomiţa.

Conform surselor citate, Sergiu Băhăian ar urma să fie transferat sub escortă la Constaţa, pentru a fi audiat de procurorii DIICOT în dosarul privind uciderea a patru persoane.

Sâmbătă seară, cei patru fuseseră reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă emisă de procurorii DIICOT Ialomiţa, într-un dosar privind infracţiuni economice.

Fostul patron al societăţii Sabina Product şi patron al clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian, - care a declanşat unul din cele mai mari scandaluri financiare din România în 1995 - era căutat pentru o fraudă de două milioane de euro, în urma unor operaţiuni comerciale, emiţând file CEC sau bilete la ordin fără acoperire, în numele unor societăţi fictive.

La sfârşitul acestei săptămâni, poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, BCCO Bucureşti şi BCCO Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT Serviciul Teritorial Bucureşti şi Birourile Teritoriale Constanţa şi Ialomiţa, au reuşit destructurarea grupului criminal organizat de anvergură coordonat de Sergiu Băhăian.

Potrivit DIICOT Constanţa, membrii grupării foloseau, pentru comiterea infracţiunilor, persoane racolate în acest scop, pe numele cărora au fost înfiinţate aproximativ 40 de societăţi comerciale, iar prin intermediul acestor firme au fost făcute o serie de operaţiuni comerciale constând în principal în achiziţii de mărfuri care erau achitate cu instrumente de plată fără acoperire în bancă, în obţinerea în mod fraudulos a unor finanţări prin gajarea aceluiaşi bun în mai multe rânduri, la diverse bănci, precum şi în achiziţionarea în leasing a unor autoturisme.

După ce îşi îndeplineau rolul, persoanele respective erau ucise, până acum fiind identificate patru victime.

Victimele grupării infracţionale conduse de Sergiu Băhăian sunt Lucian Cernat, Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, primii ucişi fiind Cernat şi Leonte, a declarat, sâmbătă, şeful DIICOT Constanţa, Laurenţiu Bratosin.

Lucian Cernat a fost ucis în anul 2006, fiind aruncat în Dunăre de pe podul rutier de la Cernavodă, după ce iniţial a fost sedat şi adus în stare de ebrietate. Emil Leonte a fost omorât în anul 2008, cu mai multe lovituri de ciocan în cap, cadavrul acestuia fiind aruncat în canalul Dunăre-Marea Neagră. Ionel Ulezu a fost omorât tot în anul 2008, fiind îngropat de viu după ce fost sedat şi adus în stare de ebrietate. Cadavrul său a fost găsit într-o curte din satul Măgura, comuna Cerchezu, judeţul Constanţa, într-o groapă de aproximativ doi metri adâncime, sub o placă de beton deasupra căreia era construit un WC. Petrică Captalan a fost omorât în 2008, după ce a fost lovit în cap cu o bâtă şi îngropat imediat într-o groapă, la aproximativ un metru adâncime, deasupra cadavrului fiind pusă o placă din beton astupată cu pământ.

Şeful DIICOT Constanţa, Laurenţiu Bratosin, a declarat, sâmbătă, că este posibil să fi existat şi alte victime ale liderilor acestei reţele, însă nu există această certitudine.

În acest caz Tribunalul Constanţa a emis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mandate de arestare preventivă pentru 25 de zile pentru Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş, suspectaţi de comiterea celor patru crime şi a numeroase infracţiuni economice.

Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş au recunoscut faptele comise şi au susţinut că au comis crimele la iniţiativia lui Sergiu Băhăian, fiindu-le frică de acesta.

Sergiu Băhăian a fost condamnat, în 2 decembrie 1998, la cinci ani de închisoare pentru fals. Potrivit anchetatorilor, în calitate de asociat unic şi administrator la SC Sabina Product SRL, Băhăian a indus în eroare aproximativ 5.000 de persoane, încasînd ilegal peste şapte miliarde de lei vechi.

În 1995, Băhăian a fugit din România, împreună cu trei colaboratori, după ce a constatat că nu poate să-şi respecte obligaţiile contractuale. În decembrie 1995, Băhăian a fost arestat în Ungaria, iar cîteva luni mai tîrziu a fost extrădat, pentru a fi judecat de autorităţile române. La 19 septembrie 1997, Băhăian a fost eliberat, după ce făcuse un an şi nouă luni de închisoare.

La scurt timp, Băhăian a fost dat în urmărire şi învinuit că, împreună cu Laura Petrov, l-ar fi înşelat pe cetăţeanul german Ionatan Ioan Hocker cu 64.000 de mărci. Băhăian şi Petrov au încheiat două contracte de împrumut cu cetăţeanul german, garantînd cu bunuri din patrimoniul firmei la care Petrov este administrator şi care, în realitate, nu existau. De fapt, Hocker s-a asociat cu cei doi pentru a repune pe picioare societatea Sabina Product, dar aceştia ar fi cheltuit în interes personal banii împrumutaţi.

În octombrie 2002, Băhăian a părăsit închisoarea, fiind eliberat condiţionat.

Anul trecut, Băhăian a preluat acţiunile clubului Glorian Buzău.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sergiu Băhăian a fost arestat preventiv de Tribunalul Ialomiţa.
 Vizualizări articol: 978 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sergiu Băhăian a fost arestat preventiv de Tribunalul Ialomiţa0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei