Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 23 oct 2009 - Anul XIV, nr. 249 (4235)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Băsescu: Avansările în grad ale ofiţerilor în rezervă sau retragere sunt simbolice

Vineri, 23 Octombrie 2009 (14:03:38)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la un eveniment la care au participat Anghel Iordănescu, Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu, proaspăt avansaţi în grad de către şeful statului, că aceste avansări reprezintă un gest simbolic şi nu aduc avantaje materiale.

Preşedintele a participat la manifestările organizate de Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere "Alexandru Ioan Cuza" cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, la Cercul Militar Naţional. La eveniment au fost prezenţi, ministrul apărării, Mihai Stănişoară şi preşedintele Academiei Române, Ion Haiduc, iar printre cadrele militare, Anghel Iordănescu, Gabriel Oprea şi Necolai Onţanu, foşti social-democraţi, care şi-au anunţat, recent, sprijinul pentru candidatura lui Traian Băsescu pentru un nou mandat de preşedinte.

În discursul rostit la eveniment, Băsescu a ţinut să menţioneze că avansările în grad ale ofiţerilor în retragere şi rezervă sunt un gest simbolic, de recunoştinţă, care nu implică avantaje materiale pentru cei vizaţi. "Aş vrea să fac o menţiune care nu are niciun iz de răutate, legat de avansări, avansări ale ofiţerilor în rezervă sau în retragere. Ele nu reprezintă decât un simbol. Este un gest simbolic, pentru că el nu aduce nicio creştere a pensiei, nicio creştere de vechime, niciun fel de avantaje celui avansat, dar este un semn de respect pentru activitatea trecută, dar şi pentru implicarea în asociaţiile ofiţerilor în rezervă şi în retragere. Mai mult decât atât, este semnul parteneriatului pe care Armata activă îl are cu ofiţerii în rezervă şi în retragere", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că, din punctul său de vedere, ofiţerii în rezervă chiar sunt o parte a Armatei care în orice moment poate deveni activă. "Poate deveni utilă nevoilor de apărare a ţării. Dar mai mult decât nevoile militare, din perspectiva ofiţerilor în retragere şi în rezervă, cred că există nevoia de a vorbi mai mult despre Armată, despre tradiţiile ei, despre patriotismul pe care militarii îl au. Este un sentiment pe care îl înţeleg foarte bine. Dumneavoastră trăiţi cu tricolorul în suflet, cu simbolurile ţării în suflet, aşa aţi fost educaţi, aşa o să închideţi ochii, este poate partea cea mai sănătoasă a filonului de patriotism şi dragoste de ţară, structura în rezervă, în retragere şi structura activă a Ministerului Apărării Naţionale", a adăugat şeful statului.

Preşedintele Academiei Române, Ion Haiduc, i s-a adresat şefului statului, la eveniment, cu formula "domnule preşedinte al Academiei Române", la care Traian Băsescu a reacţionat amuzat, stârnind aplauzele celor prezenţi. Haiduc, şi-a început discursul cu formula "Domnule preşedinte al Academiei Române, domnilor generali…", după care s-a corectat: "Al României, iertaţi-mă. Să-mi fie gura de aur!". Replica preşedintelui Băsescu a venit imediat: "Domnule preşedinte, să mă faceţi academician, după ce atâţia spun că…".

Preşedintele a semnat, joi, peste 50 de decrete privind înaintarea în grad sau acordarea de grade unor cadre militare din MApN, printre acestea numărându-se Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 şi parlamentarii Gabriel Oprea şi Anghel Iordănescu.

Printre decretele semnate de şeful statului se numără şi cele privind înaintarea în gradul de general - cu patru stele în rezervă a general-locotenentului în rezervă Gabriel Oprea din Ministerul Apărării Naţionale, înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele în rezervă a generalului de brigadă în rezervă Anghel Iordănescu din MApN şi înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele în rezervă a generalului de brigadă în rezervă Neculai Onţanu din MApN.

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, a anunţat, joi, că se alătură celor care sprijină candidatura lui Traian Băsescu pentru un nou mandat de preşedinte al României. La numai câteva ore după anunţ, Onţanu a fost exclus din PSD.

Foştii parlamentari PSD, actualmente independenţi, Gabriel Oprea şi Anghel Iordănescu au declarat, pe 6 octombrie, pentru MEDIAFAX, că îl susţin pe Traian Băsescu în cursa pentru alegerile prezidenţiale, considerând candidatura acestuia ca fiind ghidată doar de interesul naţional şi fără interese de grup.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu: Avansările în grad ale ofiţerilor în rezervă sau retragere sunt simbolice.
 Vizualizări articol: 443 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Băsescu: Avansările în grad ale ofiţerilor în rezervă sau retragere sunt simbolice0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei