Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 2 iul 2009 - Anul XIV, nr. 152 (4138)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9753 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6364 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Guvernul susţine că a discutat informal cu CE privind CEC, însă nu trimite notificarea fără un acord

Joi, 2 Iulie 2009 (18:25:30)

Guvernul a avut discuţii, informale, încă din 2008, cu oficialii CE privind capitalizarea CEC, însă până în prezent nu s-a ajuns la un acord, astfel că Executivul preferă să transmită înştiinţarea oficială doar după ce părţile au ajuns la o primă înţelegere, potrivit şefului Consiliului Concurenţei.

"În esenţă, cu Comisia Europeană se discută neoficial, înainte de a trimite formal o informaţie. Noi, oficial, nu am trimis solicitarea de majorare a capitalului CEC, dar de la sfârşitul anului trecut şi până în prezent am avut o serie de discuţii referitoare la CEC", a declarat pentru MEDIAFAX Bogadan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a menţionat că discuţia fundamentală dintre autorităţile române şi Comisia Europeană este dacă majorarea capitalului CEC Bank reprezintă sau nu ajutor de stat.

"În timp ce autorităţile române susţin că această majorare nu este ajutor de stat, Comisia Europeană nu este convinsă, din datele transmise până acum", a arătat Chiriţoiu.

El a adăugat că un alt punct asupra căruia nu s-a convenit este valoarea cu care urmează să crească capitalul social al CEC Bank.

"Nu am găsit o soluţie care să convină atât părţii române, cât şi Comisiei Europene", a continuat Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai spus că nu poate estima momentul când se va solicita în mod oficial aprobarea Comisiei Europeane.

CE susţine că nu a fost informată de autorităţile române în legătură cu intenţia de recapitalizare a CEC, Executivul UE interesându-se din proprie iniţiativă, informal, despre acest subiect, potrivit unui răspuns transmis de serviciul de presă al Comisiei la solicitarea MEDIAFAX.

"Autorităţile române nu au informat Comisia în legătură cu recapitalizarea CEC. Comisia a descoperit singură acest lucru şi au fost serviciile Comisiei cele care au contactat, informal, autorităţile române la jumătatea lunii martie, nu invers", precizează sursa citată.

Potrivit CE, calitatea informaţiei oferite până în prezent de autorităţile române este insuficientă pentru a permite Comisiei să evalueze dacă recapitalizarea CEC constituie un ajutor şi dacă , în cazul unui răspuns afirmativ, acesta este compatibil cu dispoziţiile Tratatului CE.

"Totuşi, Comisia a fost foarte deschisă şi cooperantă faţă de autorităţile române, explicându-le acestora care le sunt opţiunile", se mai arată în răspunsul Comisiei.

CE reaminteşete că statele membre pot primi un răspuns din partea Comisiei, care să le permită implementarea recapitalizărilor dacă acestea corespund dispoziţiilor din Tratatul CE, cu condiţia să coopereze şi să-şi îndeplinească informaţiile, furnizând comisiei toate informaţiile cerute în ceea ce priveşte posibile ajutoare de stat.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, în ceea ce priveşte capitalizarea CEC, Guvernul trebuie să acţioneze şi să nu mai aştepte decizia birocraţilor de la Bruxelles, apreciind că sistemul birocratic de la Bruxelles să mişcă prea greu, iar IMM-urile au nevoie de finanţare.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a precizat însă că operaţiunea de capitalizare a CEC Bank trebuie discutată cu Comisia Europeană, pentru a nu fi considerată un ajutor de stat.

Guvernul a eliminat termenul de capitalizare a CEC şi a decis ca Ministerul Finanţelor să subscrie la majorarea capitalului social al băncii cu 795 milioane lei, faţă de 900 milioane lei stabilit de fostul Cabinet, diferenţa de bani fiind utilizată la capitalizarea Fondului de Contragarantare al IMM

Modificările au fost efectuate de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică un act similar emis la sfârşitul anului trecut de fostul Executiv.

Ordonanţa stabileşte că Ministerul Finanțelor Publice subscrie cu suma de 795 milioane lei la majorarea capitalului social al CEC Bank, sumă aprobată cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2009. Actul normativ aprobat de fostul Guvern stabilea că ministerul subscrie la majorarea capitalului CEC cu 900 milioane lei, în două tranşe egale, respectiv 450 milioane lei în primul trimestru al anului şi restul de 450 milioane lei până la finele anului.

Noua ordonanţă de urgenţă elimină însă aceste termene, fără să indice o altă dată până la care va fi încheiată operaţiunea.

Guvernul a decis, totodată, ca suma de 105 milioane lei, reprezentând diferenţa dintre sumele aprobate de cele două Cabinete pentru majorarea capitalului CEC, să fie utilizată la constituirea capitalului social al Fondului de Contragarantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul susţine că a discutat informal cu CE privind CEC, însă nu trimite notificarea fără un acord.
 Vizualizări articol: 567 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Guvernul susţine că a discutat informal cu CE privind CEC, însă nu trimite notificarea fără un acord0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei