Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 aug 2008 - Anul XIII, nr. 187 (3868)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Curtea de Apel: MAp trebuie să aibă probe de arhivă privind locul înhumării soţilor Ceauşescu

Luni, 11 August 2008 (18:00:48)

Ministerul Apărării a gestionat atât executarea pedepsei, cât şi înhumarea soţilor Ceauşescu, aspecte care, datorită protocoalelor militare, chiar pe timp de război ori situaţii excepţionale, nu aveau cum să nu fie consemnate şi arhivate, se arată în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
 
  "Circumstanţele complexe în care s-au desfăşurat evenimentele din decembrie 1989 nu pot constitui o premisă a imposibilităţii de executare a obligaţiei, întrucât Ministerul Apărării (MAp) a gestionat atât executarea pedepsei, cât şi înhumarea soţilor Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, aspecte care datorită protocoalelor militare, chiar pe timp de război ori situaţii excepţionale, nu aveau cum să nu fie consemnate şi arhivate, întrucât ar fi atras încălcarea regulamentelor militare", potrivit motivării deciziei Curţii de Apel Bucureşti în dosarul privind înhumarea soţilor Ceauşescu.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, la sfârşitul lunii iunie, recursul formulat de Ministerul Apărării împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, care a hotărât ca MAp să pună la dispoziţia urmaşilor soţilor Ceauşescu dovezi prin care să se ateste veridicitatea locului înhumării acestora.

La începutul lunii iulie, Ministerul Apărării a comunicat, la solicitarea MEDIAFAX, că aşteaptă motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, după care se va stabili modul de punere în executare a acesteia. Ministerul Apărării anunţa că, după ce va primi motivarea deciziei, va contacta avocatul reclamanţilor pentru a stabili modalităţile pentru punerea în executare a acesteia şi va dispune reverificarea arhivei militare pentru a identifica eventualele înscrisuri care să vină în sprijinul executării hotărârii judecătoreşti.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 30 iunie, prin decizie definitivă şi irevocabilă, să oblige Ministerul Apărării să le prezinte lui Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean dovezi certe care să ateste dacă soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost îngropaţi în cele două locuri din cimitirul Ghencea.

Pe toată perioada derulării procesului, reprezentanţii Ministerului Apărării şi cei ai Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU) au susţinut, în faţa instanţei, că nu deţin niciun document care să ateste că soţii Ceauşescu sunt îngropaţi la cimitirul Ghencea.

În 11 aprilie 2007, Judecătoria Sectorului 5 a respins ca neîntemeiată cererea de deshumare a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi de stabilire a identităţii celor înhumaţi în cimitirul Ghencea Civil din Capitală, formulată în 2005 de Zoe Ceauşescu, care ulterior a decedat.

Avocatul moştenitorilor a cerut ca Ministerului Apărării să facă dovada, printr-o expertiză medico-legală, că cele două cadavre înhumate la Ghencea şi indicate printr-o schiţă marcată de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU) sunt ale cuplului Ceauşescu.

În faţa instanţei inferioare, reprezentantul Ministerului Apărării a spus că nu înţelege de ce această instituţie trebuie să facă dovada identităţii celor doi, deoarece rolul ministerului în evenimentele din decembrie 1989 a fost de executant şi că simpla prezenţă a unor personaje aparţinând MAp în locurile unde au avut loc evenimente istorice nu atrage responsabilitatea instituţiei.

Administraţia Cimitirelor a comunicat instanţei Judecătoriei Sectorului 5 documentele solicitate în acest proces, respectiv schiţa amplasamentului locurilor de veci din Cimitirul Ghencea în care se presupune că au fost înhumaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu, cu specificaţia că nu are documente care să ateste că cei doi au fost înmormântaţi în acel loc.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, remis presei după termenul de la sfârşitul lunii ianuarie 2007, "la data de 25 decembrie 1989 nu a fost înscris în registrul de înhumări nimic care să ateste înhumarea soţilor Ceauşescu. Nu a fost depus niciun document la Administraţia Cimitirelor ".

De asemenea, potrivit comunicatului municipal, ACCU "nu poate elibera niciun act care să ateste înhumarea" soţilor Ceauşescu în Cimitirul Ghencea, tocmai din lipsa înscrisurilor oficiale. Mai mult, ACCU nu poate elibera nici autorizaţie pentru dezgroparea soţilor Ceauşescu până la pronunţarea instanţei.

"Având în vedere că există un proces pe rol, care are ca principal obiect stabilirea de către instanţă a faptului că în cimitirul Ghencea Civil au fost înmormântaţi soţii Ceauşescu, exhumarea este posibilă numai după verdictul instanţei", preciza atunci Primăria Capitalei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Curtea de Apel: MAp trebuie să aibă probe de arhivă privind locul înhumării soţilor Ceauşescu.
 Vizualizări articol: 596 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Curtea de Apel: MAp trebuie să aibă probe de arhivă privind locul înhumării soţilor Ceauşescu0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei