Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 3 iul 2008 - Anul XIII, nr. 154 (3835)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

CNA şi Ministerul Educaţiei au semnat un protocol pentru protejarea limbii române

Joi, 3 Iulie 2008 (17:18:32)


Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului au semnat, joi, un protocol de colaborare, privind tipărirea unei broşuri care va conţine cele mai grave greşeli din exprimarea jurnaliştilor, materialul urmând să fie promovat în instituţiile şcolare.
  "Încercăm să ne întoarcem la originea fenomentului, încercăm să ne întoarcem la şcoală, pentru că acolo se formează oamenii care mâine vor fi jurnalişti. Încercăm să le dezvoltăm încă de pe băncile şcolii o gândire critică faţă de modul în care se vorbeşte în audiovizual şi să nu mai considere că tot ceea ce văd la televizor sau aud la radio este automat validat, astfel încât, peste câţiva ani, atunci când unii dintre ei vor lucra în posturile de radio şi televiziune, să nu mai asistăm la degradarea limbii române", a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Potrivit protocolului semnat între cele două instituţii, broşura va conţine greşelile grave din exprimarea jurnaliştilor români, sintetizate în rapoartele de monitorizare elaborate pentru CNA de Institutul de Lingvistică al Academiei Române "Iorgu Iordan-Al. Rosetti".

Broşura va cuprinde şi formele corecte ale erorilor de limbă din audiovizual, astfel încât profesorii să o poată folosi ca material didactic auxiliar în orele de cultivare a limbii române sau în cele destinate obiectului de studiu "Educaţia pentru media".

Broşura urmează să fie tipărită de Ministerul Educaţiei în 50.000 de exemplare, care vor fi distribuite în şcoli, biblioteci şcolare şi centre de documentare şi informare. Materialele vor putea fi folosite şi în universităţi.

CNA şi Institutul de Lingvistică al Academiei Române "Iorgu Iordan-Al. Rosetti" au elaborat până în prezent patru "Rapoarte asupra calităţii limbii române în audiovizual", ultima monitorizare fiind realizată pentru perioada 1 - 31 mai 2008.

Raportul a fost făcut public, pe 19 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, printre cele mai frecvente erori de exprimare din audiovizual numărându-se dezacordurile, pleonasmele şi greşelile de sintaxă.

Preşedintele CNA a declarat la momentul respectiv că "perioada campaniei electorale a adus multe greşeli în exprimarea jurnaliştilor".

"Întrucât am trecut printr-o perioadă de campanie electorală şi luna mai a fost o lună electorală, s-a vorbit mult în audiovizual, dar s-a şi greşit mai mult decât în perioadele normale. Perioada campaniei electorale a adus multe greşeli în exprimarea jurnaliştilor. Sunt posturi la care numărul de greşeli a scăzut, de exemplu la TVR 2, Antena 3, Pro TV şi B1 TV. Însă la alte posturi, precum TVR 1, Antena 1 şi OTV se constată o creştere alarmantă a greşelilor. Eu am însă convingerea că eforturile noastre nu sunt în van. Avem de partea noastră legea", a afirmat atunci Răsvan Popescu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CNA şi Ministerul Educaţiei au semnat un protocol pentru protejarea limbii române.
 Vizualizări articol: 572 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CNA şi Ministerul Educaţiei au semnat un protocol pentru protejarea limbii române0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei