Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 apr 2008 - Anul XIII, nr. 92 (3773)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Szekely Ervin: Ministerul Sănătăţii nu va ceda presiunilor distribuitorilor de medicamente

Vineri, 18 Aprilie 2008 (15:32:35)

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Szekely Ervin le-a reproşat, vineri, la Oradea, distribuitorilor de medicamente că "dau dovadă de o optică greşită" şi a spus că statul nu va ceda în faţa presiunilor exercitate de aceştia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
  Szekely Ervin a afirmat că distribuitorii de medicamente nu au dreptate să ceară ajustarea preţurilor conform ultimelor creşteri ale valorii monedei euro, fiindcă ei cumpără de la importatori plătind în moneda naţională.

"De fapt, în aceste condiţii, ei pierd doar comisioanele", a explicat reprezentantul Ministerului Sănătăţii.

Szekely a spus că ministerul a verificat în farmacii stocurile de medicamente, descoperind că acestea au fost achiziţionate la vechile valori ale monedei euro, acesta fiind încă un argument pentru care revendicările distribuitorilor sunt considerate neîntemeiate.

"Nu vom modifica preţurile, până la data de 31 mai, când legea ne obligă să facem acest lucru", a spus Szekely.

Secretarul de stat a precizat că Ministerul Sănătăţii a început în 2006 o reformă ambiţioasă, care "s-a mai înmuiat, căzând victimă a compromisurilor făcute unor diverse grupuri sociale". Szekely s-a referit la faptul că s-a renunţat la acordarea unui buget global spitalelor, din care directorii puteau decide asupra salariilor, în funcţie de performanţele profesionale ale medicilor şi personalului medical, adăugând că descentralizarea e măsura cea mai benefică sistemului de sănătate.

În acest context, Szekely Ervin a anunţat că Ministerul Sănătăţii pregăteşte transferul spitalelor locale şi judeţene în administrarea consiliilor locale şi rescpectiv judeţene, în timp ce spitalele clinice vor intra sub tutela facultăţilor de medicină şi farmacie.

"Asta, bineînţeles, cu bugetele aferente cu tot", a precizat Szekely, adăugând că ministerul va păstra activităţile de reglementare şi control, precum şi decizia în domeniul politicilor sanitare.

Preţurile medicamentelor rămân neschimbate, cel puţin până la 31 mai, potrivit legislaţiei, indiferent de presiunile pe care le vor exercita distribuitorii, a declarat ministrul Sănătăţii, precizând că este dispus ca, după Paşte, să înceapă negocierile cu reprezentanţii organizaţiilor de profil.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, într-o conferinţă de presă de joi, că a văzut toate titlurile din presă care anunţau că distribuitorii de medicamente vor sista, de vineri, livrările către spitale şi farmacii, şi a spus că propune şi el un titlu: "Ministerul Sănătăţii nu vrea să scumpească medicamentele".

Nicolăescu a explicat că Ministerul Sănătăţii este obligat să asigure accesul pacienţilor la tratamente şi implicit să menţină sau să diminueze preţurile medicamentelor.

Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR) şi Asociaţia Distribuitorilor şi Importatorilor de Medicamente (ADIM) au anunţat că opresc, vineri, livrările către farmacii şi spitale în semn de protest faţă de refuzul ministrului Sănătăţii de a ajusta preţul medicamentelor în funcţie de cursul valutar.

Acţiunea de protest a celor două asociaţii va continua în alte două zile, în săptămâna 5-9 mai, apoi cu alte trei zile, în săptămâna următoare, până când Ministerul Sănătăţii va decide să reactualizeze preţurile la medicamente.

Distribuitorii au susţinut, într-o conferinţă de presă de miercuri, că sunt nevoiţi să recurgă la astfel de acţiuni întrucât autorităţile au ignorat solicitările lor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Szekely Ervin: Ministerul Sănătăţii nu va ceda presiunilor distribuitorilor de medicamente.
 Vizualizări articol: 561 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Szekely Ervin: Ministerul Sănătăţii nu va ceda presiunilor distribuitorilor de medicamente0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei