Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 26 mar 2008 - Anul XIII, nr. 72 (3753)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

MECT va analiza oportunitatea menţinerii postării subiectelor la bacalaureat pe Internet

Miercuri, 26 Martie 2008 (18:23:00)

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va analiza dacă în viitor va menţine măsura postării pe Internet a subiectelor de bacalaureat, deoarece mulţi susţin afişarea acestora, dar alţii sunt împotriva ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
  Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Zvetlana Preoteasa, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există voci pro şi contra afişării pe Internet a subiectelor, motiv pentru care ministerul va analiza această măsură, urmând să stabilească dacă o va menţine sau nu.

Preoteasa a spus că toţi cei care sunt pentru afişarea subiectelor argumentează faptul că şi studenţii primesc subiectele de examen în timpul sesiunii, iar acest lucru i-ar ajuta să se poată pregăti mult mai bine. Ea a adăugat că în momentul în care aceste subiecte sunt postate pe site şi devin publice, unele edituri încep să publice culegeri de variante pentru bacalaureat, iar profesorii încep să streseze elevii la clasă cu aceste culegeri.

"Nebunia meditaţiilor e în floare şi atunci te gândeşti de ce oare este nevoie de această postare pe site, pentru că în fond elevul nu trebuie pentru bac decât să-şi recapituleze ceea ce a învăţat", a spus Zvetlana Preoteasa.

Potrivit secretarului de stat, există şi riscul ca mulţi dintre copii să înveţe pe de rost variantele rezolvate. Zvetlana Preoteasa a explicat că fostul ministru al Educaţiei, Mihail Hărdău, a ales afişarea pe Internet a variantelor de subiecte de bacalaureat pentru a elimina furtul de subiecte.

"Nu pot să spun acum dacă vor fi scoase sau nu. Asta este o dezbatere, urmează să vedem pentru anul următor dacă le vom mai posta sau nu pe site. Deci, nu pot să spun acum acest lucru pentru că nu depinde de mine. Trebuie să discut şi eu cu o grămadă de persoane din sistem, cu ONG-uri. O astfel de decizie, care este foarte importantă la nivelul întregii ţări, trebuie să fie foarte bine poziţionată, adică trebuie să ştim exact că într-adevăr este în avantajul elevului să fie poziţionate pe site sau nu este în avantajul lui, şi abia atunci vom lua o decizie finală", a mai spus Preoteasa.

Potrivit secretarului de stat Ministerul Educaţiei, variantele actuale de subiecte pentru bacalaureat se află în analiză, deoarece au existat sesizări că unele sunt extrem de dificile, altele sunt greşite, iar altele au fost chiar subiecte de olimpiadă în anii trecuţi, mai ales cele de la matematică.

Zvetlana Preoteasa a adăugat că Ministerul Educaţiei a cerut tuturor inspectoratelor şcolare ca profesorii de specialitate şi comisiile metodice să verifice fiecare variantă în parte şi să trimită în maxim o săptămână la minister păreri despre fiecare variantă ce apare pe Internet, în aşa fel încât cele care sunt greşite sau au un grad de dificultate foarte mare să poată fi scoase sau modificate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului MECT va analiza oportunitatea menţinerii postării subiectelor la bacalaureat pe Internet.
 Vizualizări articol: 623 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
MECT va analiza oportunitatea menţinerii postării subiectelor la bacalaureat pe Internet0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei