Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 18 dec 2007 - Anul XII, nr. 304 (3672)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Băsescu trebuie să fie responsabil de declaraţiile pe care le face indiferent unde se află

Marţi, 18 Decembrie 2007 (19:12:52)

Preşedintele Traian Băsescu, în calitate de persoană publică, trebuie să fie responsabil pentru declaraţiile pe care le face indiferent de locul în care se află, se arată în motivarea deciziei instanţei de respingere a contestaţiei acestuia faţă de avertismentul CNCD în cazul jignirii unui reporter.
  "Reclamantul (Traian Băsescu - n.r.), în calitate de persoană publică, are obligaţia, indiferent de locul în care se află, să manifeste responsabilitate şi moderaţie în exprimare", potrivit motivării hotărârii instanţei Curţii de Apel Bucureşti în cazul recursului şefului statului la decizia Consiliului Naţional de Combatere a Dicriminării (CNCD) de sancţionare cu avertisment a acestuia pentru folosirea expresiei "ţigancă împuţită" la adresa unei jurnaliste de la Antena 1.

Judecătorul arată în motivarea deciziei că deşi preşedintele statului ar fi putut că folosească expresia "ţigancă împuţită" fără intenţie, acest lucru nu determină inexistenţa faptei.

Totodată, acesta arată că susţinerile privind ingerinţa în viaţa privată a preşedintelui României nu sunt susţinute, pentru că acesta este persoană publică, iar viaţa sa, publică sau privată, este în atenţia opiniei publice.

"Ingerinţa în viaţa privată a reclamantului nu are susţinere deoarece reclamantul are calitatea de preşedinte al României, de persoană publică, viaţa sa publică sau privată fiind în atenţia opiniei publice şi tot ce spune sau face preşedintele României interesează în special publicul, care are dreptul de a fi informat", îşi motivează judecătorul decizia.

Magistratul arată, totodată, că prezentarea publică a înregistrării de pe telefonul mobil al jurnalistei în care preşedintele Băsescu foloseşte la adresa acesteia expresia "ţigancă împuţită" s-a făcut în mod legal.

"În calitate de ziaristă şi faţă de faptul că priveau pe reclamant ca şef al statului, aceste informaţii au fost făcute publice în mod licit, în acord cu dispoziţiile articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", mai arată magistratul în decizia luată în cazul şefului statului.

Potrivit articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere".

Instanţa confirmă legalitatea avertismentului dat lui Traian Băsescu de către CNCD. În motivarea deciziei judecătorul arată că expresia "ţigancă împuţită" folosită de preşedintele Traian Băsescu la adresa ziaristei Andreea Pană este "consecinţa unui comportament nejustificat şi reprezintă o faptă de discriminare, pentru că este o atitudine negativă, de umilire şi de atingere gravă a demnităţii persoanei vizate în cauză".

În 8 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia preşedintelui Traian Băsescu faţă de decizia CNCD de a-l sancţiona cu avertisment în cazul jignirii reporterului Andreea Pană.

Avocatul preşedintelui Traian Băsescu arăta că afirmaţia acestuia nu poate fi catalogată ca discriminatorie, precizând că discriminare este atunci când persoana în cauză face o comparaţie, din analiza afirmaţiei neputându-se trage concluzia că şeful statului a avut ca scop afectarea unor drepturi ale etniei rome. Totodată, el susţinea că nu există un text de lege în baza căruia preşedintele a fost sancţionat cu avertisment de CNCD, apreciind că sancţiunea privind discriminarea trebuie reglementată printr-o lege specială.

Apărătorul arăta că Traian Băsescu ar fi făcut acea afirmaţie "într-un moment agitat", preşedintele fiind afectat în acele zile de presiunea media. El adăuga că afirmaţiile au fost făcute într-un cadru privat, motiv pentru care nu pot fi folosite drept probă.

"Spaţiul privat este inviolabil. Preşedintele a făcut acea afirmaţie când era cu soţia sa, în maşina privată, şi s-a opus ca acea afirmaţie să fie făcută publică. Cum a obţinut Consiliul acea înregistrare, cum a avut la dispoziţie Consiliul o probă făcută în spaţiul privat", întreba retoric avocatul, adăugând că înregistrarea este ilegală.

Reprezentantul CNCD afirma că, raportându-se la funcţia pe care o are, preşedintele nu trebuia să facă acea afirmaţie, chiar dacă era într-un spaţiu privat.

"Afirmaţia a fost înregistrată pe telefon. Domnul preşedinte trebuia să aibă grijă chiar şi în spaţiul privat. Este permisă o astfel de afirmaţie chiar şi în spaţiul privat ? Viza demnitatea persoanei la care făcea vorbire. Noi credem că, în raport cu calitatea domnului Băsescu, aceea de preşedinte, era o chestiune care trebuia adusă la cunoştinţa opiniei publice", susţinea reprezentantul CNCD în faţa instanţei.

Preşedintele Traian Băsescu declara, după decizia Curţii de Apel Bucureşti, că va face "cu siguranţă" recurs. Şeful statului a refuzat să comenteze decizia, însă a arătat că instanţa a utlizat dublu standard, ca şi CNCD.

Băsescu a reproşat faptul că a fost analizată o discuţie privată, purtată cu soţia sa şi care a devenit publică "în alte condiţii", în timp ce interceptările, probele audio şi video în dosarele de criminalitate organizată nu sunt recunoscute.

În 23 mai, CNCD a decis să-l sancţioneze pe preşedintele Traian Băsescu cu avertisment, stabilind, cu unanimitate de voturi, că utilizarea expresiei "ţigancă împuţită" de către şeful statului la adresa jurnalistei de la Antena 1 este o discriminare.

În ceea ce priveşte apelativul "păsărică" utilizat de Băsescu în discuţia cu jurnalista de la Antena 1, CNCD a decis că "fapta nu e de natură să atragă răspunderea contravenţională", însă "limbajul folosit nu e unul adecvat".

Preşedintele Traian Băsescu a respins categoric decizia CNCD, considerând inacceptabil ca o discuţie în intimitate să fie analizată de o instituţie a statului român şi a apreciat că trustul Intact este cel care trebuie să îşi asume efectele publice ale deciziei de a face publică o discuţie privată. Şeful statului a atacat decizia CNCD la Curtea de Apel Bucureşti.

În 19 mai, preşedintele Traian Băsescu i-a luat prin forţă, telefonul mobil jurnalistei Andreea Pană, de la Antena1, care îl filma în timp ce acesta se afla la cumpărături într-un hypermaket. El s-a adresat ziaristei cu apelativul "păsărică".

După ce şeful statului s-a urcat în maşina personală, telefonul mobil, rămas deschis, l-a înregistrat pe Băsescu în timp ce o numea pe jurnalistă "ţigancă împuţită". Înregistrarea respectivă a fost ştearsă. Ulterior, aparatul a fost restituit, iar angajaţii postului de televiziune au reuşit să recupereze înregistrarea afirmaţiilor şefului statului, care a fost făcută publică.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu trebuie să fie responsabil de declaraţiile pe care le face indiferent unde se află.
 Vizualizări articol: 521 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Băsescu trebuie să fie responsabil de declaraţiile pe care le face indiferent unde se află5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   "Tiganca imputita" trimis de
(19 dec 2007, 11:45:08
Unde sunt acei domni care cu catva timp in urma se agitau de "mama"focului atunci cand Ion Iliescu l-a facut pe un ziarist "animalule". Acest Iliescu foloseste un vocabular de gentleman in comparatie cu actualul BADARAN de Constanta. Intamplarea cu ziarista de la Antena 1, este doar un exemplu din nenumaratele altele. Recomand cotribuabilului roman sa plteasca si un "consilier de buna purtare"!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Cremă Caramel 4 porţii - 50 minute 1 l lapte 200g zahăr 4 ouă 1 pliculeţ zahăr vanilat 1 linguriţă scorţişoară 1/2 linguriţă nucşoară rasă Se pune laptele la fiert împreună cu vanilia, scorţişoara, nucşoara şi zahărul. Se amestecă în vas... Citeşte