Senatorul PRM Gheorghe Funar a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Deva, că PRM a început demersurile pentru demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în baza articlului 96 din Constituţia României pentru înaltă trădare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Nu mai este nevoie de referendum cu participarea poporului român şi să mai cheltuim aiurea încă 25 de milioane de euro. Îl putem acuza (pe preşedintele Traian Băsescu - n.r.) de înaltă trădare, ca urmare a faptelor care au fost săvârşite în special de UDMR-işti şi de Ungaria vizând dezmembrarea teritorială a României, fapte care nu au fost sancţionate de preşedintele Traian Băsescu prin neîntreprinderea niciunui demers în vederea respectării constituţiei a legii siguranţei naţionale. Solicităm aplicarea acestui articol şi avem nevoie de semnăturile celor 322 de prieteni ai preşedintelui Traian Băsescu şi apoi să facem un demers al Parlamentului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care să decidă în privinţa demiterii domniei sale din funcţia de preşedinte al Românei pentru înaltă trădare", a declarat Funar.
Potrivit lui Gheorghe Funar, nu se poate accepta ca să se repete lecţia Kosovo pe pământ românesc în 2008 sau în anii care vin, respectiv să avem un război civil, o dezmembrare teritorială a României şi Transilvania să devină provincie autonomă în Europa, iar preşedintele României Traian Băsescu să încalce în continuare Constituţia ţării şi legea siguranţei naţionale.