O butelie de voiaj care a produs acumulări de gaze într-o autorulotă a provocat o explozie, dar care nu a fost urmată de incendiu. Deflagrația a avut loc în localitatea Satu Mare, comuna Crucea, iar două persoane, un bărbat și o femeie, au suferit arsuri minore.
Acestea au primit îngrijiri medicale și urmau să fie transportate la spital pentru tratament de specialitate.
La fața locului s-au deplasat pompierii militarii, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.