Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 14 feb 2024 - Anul XXIX, nr. 36 (8565)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6285 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Întâlnire cu istoricul Armand Goșu: „Doi ani de război”, la Gura Humorului

Miercuri, 14 Februarie 2024 (09:21:32)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Istoricul Armand Goșu, reputat expert din România în spațiul ex-sovietic, vine sâmbătă, 17 februarie 2024, la Gura Humorului. La ora 15.00, la Casa de Cultură din Gura Humorului, Armand Goșu va lansa cartea „Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua ordine mondială”. Lansarea va fi completată de o dezbatere cu privire la viitorul lumii în contextul agresiunii rusești, moderată de Ovidiu Lazăr, la care vor mai participa profesoara de istorie Octavia Fortună, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, și profesorul universitar Daniel Condurache.Întâlnirea se va încheia cu o sesiune de autografe, susținută de istoricul Armand Goșu.„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare. Nu este o competiție, căci aceasta ar presupune reguli și fairplay, ci o luptă pe viață și pe moarte între civilizația occidentală și dușmanii ei. Viitorul României depinde și el de rezultatul acestui război”, spune Armand Goșu în volumul „Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua ordine mondială”.Tot istoricul Armand Goșucrede că „deși ar putea părea regionale, conflictele din Ucraina și Israel au potențialul de a schimba întregul sistem global, adică de a provoca în ordinea internațională modificări majore de calibrul celor produse de războaiele mondiale. Adversarii lumii libere se încălzesc pe margine”. Armand Goșu predă din 2004 istoria politică a Rusiei și a URSS, istoria politicii externe și a diplomației sovietice, evoluții în fostul spațiu sovietic și introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Are un doctorat în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului Rus (Moscova, 1998). A avansat până la gradul de cercetător științific principal II, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, unde a lucrat între 1991 și 2001. A fost coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004). Din 2004 este conferențiar la Universitatea din București. A fost corespondent la Moscova pentru radio BBC, în anii 1995-1998 și 1999-2000. Între 2005 și 2010, a fost redactor-șef adjunct, iar în perioada 2013-2014, redactor-șef al Revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Semnează numeroase articole științifice, cele mai recente fiind „The Time of the Oligarch. Relations between Romania and the Republic of Moldova (2009-2018)” și „Invalidating the rightfully elected mayor of Chișinău threatens the regime of oligarch Vladimir Plahotniuc” (ambele în Studia politica. Romanian Political Science Review, 2018); volume, printre care: Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic (Curtea Veche Publishing, 2016), Democrația sub asediu. România în context regional (coordonator împreună cu Alexandru Gussi, Corint, 2019), Istoria comunismului din România, vol. III: Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975) (coeditor, Polirom, 2016), Rusia, o ecuaţie complicată (Polirom, ed. I, 2021, ed. a II‑a, 2022), Între Napoleon și Alexandru I (Polirom, 2022); precum și analize și comentarii despre fostul spațiu sovietic în publicațiile unor institute și centre de cercetare cunoscute (Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik, Middle East Institute, Oxford Analytica), în presa internațională și în cea din România (The Insider, Revista 22, contributors.ro).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Întâlnire cu istoricul Armand Goșu: „Doi ani de război”, la Gura Humorului.
 Vizualizări articol: 641 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Întâlnire cu istoricul Armand Goșu: „Doi ani de război”, la Gura Humorului5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei