Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 6 iun 2022 - Anul XXVII, nr. 130 (8047)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Niculai Barbă consideră că ediția de anul acesta a Festivalului „Ciprian Porumbescu” a fost un succes

Luni, 6 Iunie 2022 (15:06:37)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, consideră că ediția de anul acesta a Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu” a fost un succes. Niculai Barbă a spus că poate să afirme acest lucru în urma reacțiilor primite atât din partea participanților, cât și a spectatorilor. „Reacțiile care au fost mă îndreptățesc să spun că a fost o ediție reușită, o ediție pe care noi ne străduim să o ducem mai departe, să o continuăm prin ediția următoare”, a spus Niculai Barbă la conferința de închidere a ediției de anul acesta a festivalului. După încheierea festivalului de anul acesta, vicepreședintele CJ Suceava a mulțumit juriului de la cele două secțiuni, cvartet coarde și compoziție, participanților, publicului extrem de numeros, dar și echipei de la Centrul Cultural Bucovina, care a făcut eforturi foarte mari pentru o bună desfășurare a evenimentului. „A fost un festival care are deja o serie de reacții care ne obligă să începem să pregătim încă de pe acum ediția următoare. Sunt lucruri care au mers foarte bine, dar sunt lucruri care pot să meargă și mai bine. Iar din discuțiile pe care le-am avut cu membrii juriului, din reacțiile venite de peste tot, inclusiv de la spectatori, suntem pregătiți să aducem un plus de valoare ediției de anul viitor”,  a spus Niculai Barbă.

El a subliniat faptul că festivalul s-a bucurat de un succes foarte mare în mediul online, dar și din punctul de vedere al numărului de spectatori care au fost prezenți la toate concertele. Astfel, vicepreședintele CJ Suceava a arătat că pe pagina de Facebook a Festivalului Ciprian Porumbescu s-au înregistrat nu mai puțin de două milioane de vizualizări ale concertelor. „Pe lângă cele două milioane de vizualizări de pe Facebook-ul festivalului am avut sălile pline la fiecare dintre evenimente, atât la concursuri, cât și la recitalurile susținute în această perioadă. Iar zilele acestea, când mă uitam în sala în care au avut loc concertele nu am mai văzut nici un loc liber, ceea ce spune foarte mult despre interesul publicului sucevean”, a precizat Niculai Barbă. El a remarcat faptul că din punctul său de vedere, odată cu desfășurarea acestui festival s-a validat faptul că Suceava are un public care merită instituții pentru muzica cultă. Barbă a spus că din acest moment este treaba administrației și a instituțiilor de cultură să creeze această infrastructură de care publicul are nevoie.

Niculai Barbă a ținut să mai precizeze că în 2023 se împlinesc 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu și 170 de ani de la nașterea lui, motiv pentru care administrația județeană intenționează să declare acest an, „Anul Ciprian Porumbescu”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Niculai Barbă consideră că ediția de anul acesta a Festivalului „Ciprian Porumbescu” a fost un succes.
 Vizualizări articol: 619 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Niculai Barbă consideră că ediția de anul acesta a Festivalului „Ciprian Porumbescu” a fost un succes0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei