Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 28 sep 2021 - Anul XXVI, nr. 227 (7839)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nici o farmacie din Suceava nu a solicitat includerea în programul de testare rapidă gratuită Covid

Marţi, 28 Septembrie 2021 (11:23:11)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Nici o farmacie din județul Suceava nu a solicitat includerea în programul de testare rapidă gratuită Covid, organizat prin Direcția de Sănătate Publică, deși DSP dispune de astfel de teste. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, marți, că farmaciile nu au solicitat deoarece nu întrunesc condițiile necesare pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea Covid-19. Activitatea s-ar desfășura după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de DSP, cu valabilitate de șase luni și posibilitate de prelungiri succesive.

Instruirea personalului implicat în activitatea de testare este organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare avizat de Ministerul Sănătății.

Farmaciile care intră în program vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Testele le sunt puse la dispoziție gratuit de DSP și care nu pot face obiectul comercializării. Altfel spus, este o activitate din care farmaciile nu câștigă bani, testarea fiind gratuită pentru cei care o solicită.

În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligația de a raporta către DSP rezultatele tuturor testelor efectuate și situaţia stocurilor.

În privința organizării zonei de testare, ordinul ministrului Sănătății prevede ca aceasta să fie pe o suprafață delimitată, destinată exclusiv procesului de testare, și care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este amplasată într-un perimetru care poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație care asigură un schimb de aer interior/exterior și filtrare, este dotată cu masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor medicale rezultate din activitatea de testare și are o suprafață de minimum 4 metri pătrați utili, delimitată de spațiul oficinei.

Totodată, circuitul persoanelor care se testează trebuie să fie delimitat prin marcaje și/sau paravane de cel al circuitului normal pentru clienții farmaciei. De asemenea, farmaciile își pot organiza zona destinată activitații de testare și prin amplasarea, în imediata vecinătate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condițiile menționate anterior și cu respectarea prevederilor legale aplicabile în ceea ce privește ocuparea domeniului public.

Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecție, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință.

O astfel de testare rapidă ar fi fost extrem de utilă într-un județ care se află pe unul dintre ultimele locuri din țară în ceea ce privește vaccinarea. Persoanele care au suspiciuni sau simptome de Covid s-ar fi putut testa rapid într-un mod accesibil și sigur.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nici o farmacie din Suceava nu a solicitat includerea în programul de testare rapidă gratuită Covid.
 Vizualizări articol: 1952 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Nici o farmacie din Suceava nu a solicitat includerea în programul de testare rapidă gratuită Covid5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei