TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
miercuri, 13 ian 2021 - Anul XXVI, nr. 9 (7621)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8744 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0456 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Peste 40% din personalul din școlile și creșele sucevene vrea să se vaccineze

Miercuri, 13 Ianuarie 2021 (16:52:51)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Prefectul Alexandru Moldovan a anunțat că la nivel de județ a fost realizată o analiză a numărului celor care ar urma să intre în etapele următoare ale campaniei de vaccinare anticovid. Alexandru Moldovan a remarcat, printre altele, procentul crescut în rândul personalului din unitățile de învățământ și creșele din județul Suceava. El a subliniat că până în momentul de față 41,09 din angajații din aceste unități vor să se vaccineze.

De asemenea, Alexandru Moldovan a spus că în ceea ce privește persoanele care se pot vaccina în faza a doua a campaniei, DSP Suceava a făcut o inventariere a acestora împreună cu primarii din toate cele 114 localități ale județului. Astfel, Alexandru Moldovan a precizat că în județ sunt 113.946 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

La aceștia se adaugă și angajații și beneficiarii din centrele medico-sociale din județ, respectiv 1.500 de angajați și 2.200 de beneficiari.

Alexandru Moldovan a arătat că a făcut și  centralizare cu răspunsurile primite la solicitările tuturor instituțiilor, din domeniul public și privat, cu privire la identificarea lucrătorilor care desfășoară activități în domeniile esențiale și care pot să fie vaccinate în următoarea etapă a campaniei, așa cum sunt ele definite de HG 1.031/2020 privind strategia de vaccinare.

„Datele centralizate arată că în momentul de față că în total, în județ, avem 24.063 de lucrători în domenii esențiale, așa cum sunt denumite de legistație, iar dintre aceștia, până în prezent 7.798 doresc să se vaccineze, adică aproximativ 30%”, a spus prefectul județului. El a precizat că în ceea ce privește personalul cheie din funcționarea instituțiilor statului, în județ sunt 6.059 de astfel de angajați, din care 2.603 doresc să se vaccineze, adică 42,96%.

De asemenea, din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorităților judecătorești, în județ sunt 3.108 persoane angajate, și doar 651 doresc vaccinarea, respectiv 20,95%.

Prefectul a făcut referire și la personalul angajat în domeniul căilor ferate, transporturilor și în aeroport. Procentul celor care doresc să se vaccineze este de 63,75%.

Alexandru Moldovan a declarat că și la personalul din mass-media suceveană care desfășoară activități care presupun zone de risc, din cele 66 de persoane angajate, 37 vor să se vaccineze, adică 56,06%.

 

Deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, inspectorul Cezar Anuţei, a declarat miercuri, 13 iunie, faptul că peste 40% din personalul didactic, adică 3.066 dintr-un total de 7.569 de cadre didactice sucevene, şi-a manifestat disponibilitatea de a se vaccina împotriva Covid-19. „Dacă vorbim de personalul didactic auxiliar, dintr-un total de 1.004 angajați, 428 (42,6%) au optat pentru vaccinare. În ceea ce privește personalul nedidactic: dintr-un total de 1.994 angajați, 683 (34,2%) au optat pentru vaccinare”, susține inspectorul școlar Cezar Anuţei. Statistica a fost făcută pe baza listelor cu numărul de persoane care optează să se vaccineze anti-Covid-19, liste întocmite de directorii unităților de învățământ sucevean. Profesorii se vor vaccina după jumătatea lunii ianuarie, când începe etapa a doua a campaniei de vaccinare. Cifrele oferite de IȘJ Suceava vin în condițiile în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, 11 ianuarie, că „până acum, doi din trei angajați din preuniversitar sunt dispuși să se vaccineze împotriva Covid-19. Este vorba de 66% din personalul didactic al mai multor școli care au răspuns la chestionarul privind disponibilitatea de vaccinare, acestea fiind datele parțiale, cele finale vor fi comunicate vineri, 15 ianuarie 2021”.

Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a declarat recent că profesorii, care fac parte din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale, se pot înscrie, începând din data de 15 ianuarie, la vaccinare dacă doresc acest lucru, însă nu există o campanie de vaccinare dedicată special lor. De asemenea, în contextul unei incertitudini privitoare la data la care elevii și profesorii se vor întoarce din nou fizic la școală (data de 8 februarie, începutul semestrului II, fiind vehiculată pentru redeschiderea școlilor) și în condițiile în care autoritățile folosesc ca principal motiv pentru amânarea deschiderii școlilor situația epidemiologică, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, care coordonează campania de vaccinare împotriva Covid-19, spune că deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare. „Cadrele didactice și personalul din învățământ este prioritizat, pentru că deservește realmente o activitate esenţială extrem de importantă pentru societate și pentru sistemul educațional din țara noastră și cu siguranță va avea prioritate la vaccinare. Dar deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 40% din personalul din școlile și creșele sucevene vrea să se vaccineze.
 Vizualizări articol: 931 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste 40% din personalul din școlile și creșele sucevene vrea să se vaccineze0.05

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
LaStrada - Incaltaminte - Piele - Blanuri - Accesorii
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



Toyota - Noul Yaris Hybrid
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei