Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 8 iul 2020 - Anul XXV, nr. 158 (7463)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9744 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5501 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Primarul Ion Lungu a prezentat bilanțul mandatului 2016-2020

Miercuri, 8 Iulie 2020 (20:37:42)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La finalul a patru ani de mandat, împliniți în luna iunie, primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat bilanțul principalelor realizări și nerealizări din perioada 2016-2020.

Ion Lungu are la activ patru mandate consecutive, fiind primar al municipiului reședință de județ din 2004.

În mod normal, actualul mandat ar fi trebuit să fie încheiat, dar, din cauza problemelor cauzate de coronavirus, acesta a fost prelungit, pentru toate administrațiile locale, până la 1 noiembrie 2020.

 

Podul Unirii și rutele ocolitoare și alternative

În condițiile în care principalul proiect al acestui mandat, „Sistem integrat de transport public ecologic în Municipiul Suceava”, în valoare de peste 25 de milioane de euro, care cuprinde dotarea TPL cu 62 de autobuze electrice, amenajarea unei noi autobaze pentru divizia electrică și modernizarea a 54 de stații de așteptare, este parțial realizat, o altă lucrare, demarată și finalizată, rămâne definitorie la capitolul realizări – noul pod peste apa Sucevei, Podul Unirii.

Acesta va deservi Ruta Alternativă Suceava – Botoșani, la care lucrările sunt deja demarate, menită să descongestioneze traficul rutier de pe artera principală, Calea Unirii, în special în zona comercială, dar și în cartierul Burdujeni. Mai mult, a fost depus la CNAIR studiul de fezabilitate pentru finanțarea pe fonduri europene a Rutei Ocolitoare nr. 2, E85-Ipotești-Salcea, încât, fiind dată în funcțiune și ruta ocolitoare nr. 1, se vor rezolva problemele de trafic.

 

Iluminat public modern și transport electric, din fonduri elvețiene

Tot în intervalul 2016-2020, Suceava a intrat în lista selectă a orașelor prietenoase cu mediul, prin două mari proiecte de investiții, realizate cu bani elvețieni, accesați în urma unui concurs organizat la nivel național: modernizarea iluminatului public, prin înlocuirea sistemului clasic cu cel pe lămpi de tip LED, mult mai economice și eficiente, precum și proiectul de transport electric, concretizat prin aducerea a 5 autobuze electrice, puse la dispoziția TPL, 11 mașini electrice, 2 furgonete și 2 autospeciale electrice, cu care a fost înnoit parcul auto al municipalității, precum și 10 biciclete electrice, utilizate de Poliția Locală. În cadrul acestui proiect au fost montate în oraș 28 de stații de încărcare a mașinilor electrice, la care încărcarea este gratuită pentru toți utilizatorii timp de 5 ani, iar alte 18 urmează să fie montate în parteneriat cu Agenția Fondurilor de Mediu, Suceava fiind orașul cu cea mai amplă rețea de acest gen din România.

 

Sistem modern de colectare a deșeurilor

O altă realizare definitorie pentru mandatul 2016-2020 o reprezintă trecerea la un sistem modern de colectare a deșeurilor, prin încheierea unui nou contract de salubrizare, care include amenajarea a 100 de platforme semiîngropate, deja realizate, precum și a 100 de platforme îngropate, din care până acum sunt realizate 95. Noul sistem, realizat după un model suedez, a eliminat o mulțime de probleme ale vechiului mod de colectare, de la aspectul nepotrivit la mirosurile emanate pe timp de vară, iar următoarea etapă prevede și supravegherea video a punctelor de colectare a deșeurilor.

 

50 de străzi refăcute cu covor asfaltic și 15 străzi “de pământ” modernizate

Primarul Ion Lungu a precizat că în cei patru ani de mandat, 50 de străzi din municipiul Suceava au fost reabilitate prin turnare de covor asfaltic (variantă mai scumpă de refacere, dar cu durată mai mare de rezistență în timp).

Suprafața totală de covor asfaltic turnat este de 172.696 mp, din care peste 23.000 de mp sunt realizați anul acesta, până la finele lunii iunie.

Străzile refăcute cu covor asfaltic în perioada 2016-2020 sunt: Jean Bart – 6.495 mp, Zorilor – 2.193 mp, Zamcei – 7.093 mp, Slătioarei – 2.285 mp, Luca Arbore – 880 mp, Corneliu Coposu – 2.450 mp, Leca Morariu – 885 mp, Narciselor – 4.309 mp, bretele pasaj Gr. Ale Ghica – 2.173 mp, Lipoveni – 1.853 mp, Mihai Viteazul – 11.977 mp, Slt. Al. Ienceanu – 1.410 mp, Luceafărului – 632 mp, Aleea Nucului – 5.557 mp, Privighetorii – 2.675 mp, str. Scurtă – 3.996 mp, Ciprian Porumbescu – 755 mp, Ion Irimescu – 6.826 mp, Aron Pumnul – 2.846 mp, Republicii – 1.473 mp, Horea, Cloșca și Crișan – 2.128 mp, Mircea Damaschin – 4.512 mp, Curtea Domnească – 2.309 mp, Gheorghe Doja – 6.989 mp, Dragoș Vodă – 3.374 mp, Biruinței – 2.980 mp, Eroilor – 6.268 mp, Viitorului – 2.426 mp, Putna – 9.402 mp, Constructorului – 4.648 mp, Cabanei – 3.740 mp, Tineretului – 4.317 mp, Nicolae Milescu – 1.578 mp, Triajului – 4.365 mp, Anastasie Crimca – 1.426 mp, Zorilor – 4.572 mp, Dimitrie Onciul – 1.031 mp, Plăieșilor – 603 mp, Trandafirilor – 1.552 mp, Ion Neculce – 456 mp, Dimitrie Cantemir – 757 mp, Măgurei – 975 mp, Grigore Vindireu – 841 mp, bretele pasaj Calea Unirii – 4.109 mp, Grigore Ureche – 3913 mp, Aleea Dumbrăvii – 5944 mp, Acad. Vasile Grecu – 10.705 mp, Rândunicii – 2.594 mp, Brândușei – 1.564 mp, Calea Burdujeni – I – 2.849 mp.

Tot în această perioadă au fost demarate lucrările de asfaltare pentru 15 străzi de pământ, din care 6 sunt finalizate: Bogdan Vodă, Mihail Sadoveanu, Constantin Moraru, Pictor Șerban Rusu Arbore, Paris, Roma, iar la 9 încă se lucrează: Viena, Madrid, Londra, Berlin, Lev Tolstoi, Traian Țăranu, Micșunelelor, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Crângului.

 

33 de parcări de reședință și publice, de aproape 35.000 de mp

În intervalul 2016-2020 s-au amenajat 35 de parcări de reședintă și publice: Zona Pieței George Enescu – 2.452 mp, bl. E16, Strada Luceafărului, bl. E60, E61 – 1.168 mp, Calea Obcinilor, bl. T64 – 850 mp, Strada Păcii, bl. 110 – 200 mp, Strada Vasile Bumbac – 945 mp, Zona Hotel Bucovina – 1612 mp, Strada Florilor, bl. 10 – 1.393 mp, Bdul 1 Mai, bl. P – 1.183 mp, Moto Velo, bl. T64 – 1.339 mp, Zona George Enescu, bl. E68 – E80 – 700 mp, Zona George Enescu, bl. E66 – E67 – 900 mp, MPO, intersecție Mărășești – 1.625 mp, Zona “Proiect Bucovina” - 652 mp, Curtea Domnească la “Sf. Dumitru” - 479 mp, Zona “ALBINA”, bl. T29 – 1638 mp, Zona “BIOTEST”, bl. T33 – 1.100 mp, Bdul George Enescu, bl. T90 – 1.213 mp, Piața Ițcani - 494 mp, Strada Măgurei, bl. F11 – F14 – 905 mp, Strada Măgurei, bl. I6 – I4 – 839 mp, Strada Victoriei, bl. E16 – F18 – 568 mp, Strada Victoriei, IRE – 356 mp, Strada Victoriei, bl. F10 – 500 mp, Strada Viitorului, bl. P1 – 567 mp, Strada Viitorului, bl. H1. H2, H7 – 650 mp, zona Taylan (Centru) – 2.296 mp, Theodor Stefanelli, bl. 7 – 796 mp, Strada Grigore Ureche – 1.185 mp, Strada Zorilor, Școala Gimnazială Nr. 4, bl. E27 – 375 mp, Strada Bistriței, bl. H1 – 370 mp, Strada Viitorului, bl. D10 – 565 mp, Strada Stațiunii, bl. D5 – D8 - 400  mp. Cele mai recente, abia finalizate, sunt două parcări de reședință din cartierul Burdujeni: Brândușei – 1.564 mp și Rândunicii – 2.600 de mp.

Suprafața totală refăcută pentru amenajarea parcărilor de reședință și publice este de aproape 35.000 de mp, încât, cu lucrările de reabilitare cu covoare asfaltice, se cumulează peste 200.000 de mp de infrastructură rutieră și pietonală amenajată în cei patru ani de mandat.

 

Principalele proiecte finalizate sau în curs de execuție

1.      Extindere gaz-metan în Burdujeni Sat și cartierul Tinereții – primele străzi pe care a fost extinsă rețeaua vor fi alimentate cu gaz din această vară.

2.      A fost aprobat și se lucrează la Proiectul „Centru Multifuncțional Ițcani” (sediu primărie cartier Ițcani).

3.      A fost aprobat proiectul pentru o grădiniță nouă în Burdujeni Sat pe fonduri europene. Clădirea este ridicată.

4.      A fost aprobat și se lucrează la proiectul Grădinița zona centrală „Dumbrava Minunată”.

5.      A fost aprobat și s-au demarat lucrările la Proiectul de reabilitare a sediului Primăriei Suceava – Creșterea eficienței energetice.

6.      A fost aprobată și finalizată modernizarea pieței din Burdujeni.

7.      A fost modernizată Piața Centrală prin încălzirea halei pentru producătorii autohtoni.

8.      A fost aprobată și s-au demarat lucrările pentru Modernizarea Pieței George Enescu și se lucrează la parcarea subterană pentru piață.

9.      A fost aprobată și s-au demarat lucrările pentru modernizarea Ștrandului municipalității din Ițcani.

10.  S-au extins rețelele de iluminat public pe 10 străzi din zona Aleea Dumbrăvii.

11.  S-a finalizat construcția a 4 blocuri ANL care au fost repartizate și la care primăria a amenajat 200 locuri de parcare.

12.  S-au efectuat lucrări de apă și canalizare la Cartierul Europa, alimentarea cu energie electrică, precum și asfaltarea străzii Paris.

13.  S-au efectuat lucrări la podul de peste râul Suceava din Burdujeni.

14.  S-a finalizat modernizarea locurilor de joacă, cele mai importante ca mărime fiind: Amurgului – Burdujeni și Stațiunii – Obcini.

15.  S-au achiziționat clădirile de la TASA pentru TPL, pentru a face o societate de transport metropolitan.

16.  S-a aprobat și a fost finalizată mansardarea Școlii Gimnaziale Nr. 10 din Burdujeni.

17.  Au demarat lucrările de la Extindere Corp Laboratoare „Petru Rareș”, finanțate din bugetul primăriei și din fonduri europene.

18.  A fost aprobată și se lucrează la Sala de Gimnastică a Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”.

19.  Se lucrează la modernizarea clădirilor la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”.

20.  A fost aprobată construirea unei grădinițe în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Ițcani.

21.  A fost preluată de către primărie și se află la licitația pentru execuție Grădinița de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

22.  A fost finalizată clădirea internatului Seminarului Teologic Ortodox Suceava.

23.  Au fost aprobate studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru încălzire în Bazar.

24.  A fost aprobat și s-a realizat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea termică a 4.295 de apartamente, 102 blocuri la care participă 23 de asociații.

25.  A fost aprobată construirea Sălii Polivalente în Suceava de 5.000 de locuri de către Compania Națională de Investiții.

26.  A fost aprobată construirea unui teren de sport de dimensiuni UEFA la Compania Națională de Investiții.

27.  A fost finalizată și dată în funcțiune Zona de Agrement Tătărași.

28.  A fost aprobată pe fonduri europene realizarea unei Zone de Agrement pe malul râului Suceava, la care se lucrează.

29.  A fost aprobată legea pentru transferul pădurilor parc către autoritățile locale. Este la avizare la Guvern pentru transmiterea pădurilor parc.

30.  Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Roata Panoramică” ce va fi montată la Cetatea de Scaun a Sucevei. Achiziția a fost amânată din cauza coronavirusului.

31.  A fost reabilitată statuia lui Ștefan cel Mare de la Cetate.

32.  A fost modernizat Parcul Sculptor Vladimir Florea.

33.  A fost reabilitat Monumentul Eroilor din Burdujeni Sat și din Burdujeni din fața sediului primăriei.

34.  A fost aprobat și se lucrează la documentație pentru modernizarea pe fonduri europene a Stadionului din Ițcani.

35.  Primăria Suceava a devenit acționar la Parcul Industrial Bucovina, unde deține 15% din acțiuni.

36.  A fost aprobat și semnat pe fonduri europene Proiectul de digitalizare APLICAT: eliberarea electronică a documentelor și arhiva electronică.

Tot la capitolul realizări din cel de-al patrulea mandat sunt trecute finalizarea Registrului Spațiilor Verzi, sprijinul de 5 milioane de lei acordat Spitalului Județean (cu tot cu echipamente pentru combaterea coronavirusului), semnarea acordurilor de înfrățire cu orașele Betleem; Soroca; Yinchuan; Karavas și Mahala, sprijinirea unităților de cult cu sume importante de bani, cel mai mult mergând la Catedrala Nașterea Domnului, unde se lucrează încă la pictură, dar și sărbătorirea a peste 400 de cupluri de aur care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sprijinirea activităților sportive care se desfășoară în municipiu, obținerea a numeroase diplome de excelență (2017 – Educație; 2018 – Iluminat Public; 2019 – Transport electric), precum și a titulaturii „Destinație europeană de excelență”.

Nu în ultimul rând, o inițiativă pornită în această perioadă, cu importanță mare pe termen lung, este constituirea Asociației „Moldova se Dezvoltă”, prin care se vor putea demara noi proiecte cu finanțări europene și guvernamentale.

 

Principalele nerealizări din acest mandat

Edilul sucevean nu a omis nici capitolul nerealizări, la care principalul regret este legat de blocarea investiției de construire a unei noi grădinițe în cartierul Obcini, încât, în lipsa altui teren adecvat, s-au pierdut finanțări de aproximativ 2 milioane de euro care urmau să fie atrase din fonduri europene.

Parcul Șipote și păduricea Zamca sunt trecute tot la nerealizări, deoarece, cu toate eforturile depuse pentru inițierea și aprobarea în Parlament a legii pentru transferul pădurilor parc, încă nu s-a intrat în posesia acestora, fiind cerute noi studii și avize, pe la ministere.

Nu în ultimul rând, primarul Sucevei a recunoscut că nu s-a reușit să se asfalteze cât și-a propus în acest mandat, din cauza lipsei forței de muncă a firmelor care au câștigat licitațiile pentru reparații și reabilitare străzi.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primarul Ion Lungu a prezentat bilanțul mandatului 2016-2020.
 Vizualizări articol: 1374 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Primarul Ion Lungu a prezentat bilanțul mandatului 2016-20205.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei