Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 28 mar 2020 - Anul XXV, nr. 73 (7378)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ordonanță militară

Măsuri dure pentru toți cei care nu respectă autoizolarea și carantina. Vor plăti cheltuielile de carantinare

Duminică, 29 Martie 2020 (22:01:35)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, duminică seara, noi măsuri dure pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus în rândul românilor, măsuri care vor fi incluse într-o nouă ordonanță militară. Marcel Vela a spus că aceste măsuri sunt poate cele mai dure luate în România în ultimii zeci de ani. Printre acestea se numără măsuri mult mai dure pentru toți cei care nu respectă condițiile de autoizolare sau de carantină. Vela a declarat că în primul rând s-au clarificat o serie de aspecte cu privire la circulația persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. În acest sens s-a stabilit un interval orar în care aceștia pot să își rezolve problemele medicale, respectiv tratamente oncologice sau dializă, pentru deplasări care pot fi făcut prin mijloace proprii sau ale familiilor. Aceste deplasări se vor putea face și înainte de ora 11:00 și după ora 13:00. De asemenea, este permisă deplasarea celor cu vârsta de peste 65 de ani și între orele 20:00 și 21:00 pentru a asigura nevoile animalelor de companie sau domestice. În noua ordonanță militară se clarifică și modul în care românii de peste 65 de ani pot fi sprijiniți de operatorii economici care comercializează alimente sau produse sanitare. Aceasta în sensul că aceștia vor facilita cu prioritate accesul persoanelor cu vârsta mai mare de 65 de ani în aceste spații comerciale.

Marcel Vela a subliniat faptul că prin noua ordonanță se înăspresc măsurile pentru cei care nu respectă izolarea sau carantinarea. Vela a spus că persoanele care sunt în izolare la domiciliu și care vor fi prinse că nu respectă această măsură vor fi introduse direct în carantină și vor suporta toate cheltuielile de carantinare. Persoanele care sunt în carantină și care vor fi prinse că nu respectă această măsură vor fi introduse din nou încă 14 zile în carantină și vor suporta cheltuielile.

Ministrul de Interne a mai adăugat că după publicarea noii ordonanțe militare prețurile la energia electrică și termică, gaze naturale, apă și carburanți nu vor mai putea fi majorate peste prețul practicat duminică, 29 martie 2020, însă vor putea să scadă în funcție de cerere și ofertă.

Marcel Vela a mai precizat că un alt articol al ordonanței prevede că autoritățile locale trebuie să monteze dispozitive cu soluții de dezinfectare în toate scările de bloc. Tot autoritățile locale vor trebui să efectueze acțiuni de dezinfecție în blocuri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Măsuri dure pentru toți cei care nu respectă autoizolarea și carantina. Vor plăti cheltuielile de carantinare.
 Vizualizări articol: 1584 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Măsuri dure pentru toți cei care nu respectă autoizolarea și carantina. Vor plăti cheltuielile de carantinare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei