Acţiuni ale poliţiştilor pentru prevenirea victimizării persoanelor vârstnice
Luni, 19 Martie 2018 (16:01:01)Poliţiştii suceveni au desfăşurat în perioada 05 – 16.03.2018 activităţi de informare şi prevenire a persoanelor vârstnice cu privire la modalităţile de prevenire a violenţei intrafamiliale şi de promovare a ordinului de protecţie ca instrument juridic util în prevenirea recidivei. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, activităţile au fost canalizate în special în mediul rural, având în vedere faptul că situaţiile conflictuale sunt mai cunoscute şi mai pregnante în această zonă.În anul 2017, aproape 100 de părinţi au fost agresaţi de către copiii lor. În multe dintre cazuri autorii şi victimele locuiesc în acelaşi imobil. Cele mai multe victime sunt persoane trecute de vârsta de 65 de ani.În cadrul acţiunii desfăşurate în ultimele două săptămâni, poliţiştii au mers din casă în casă şi au discutat cu persoanele vârstnice, dar şi cu cei cu care locuiesc împreună. Cei mai tineri au fost sfătuiţi să respecte legislaţia dar şi valorile morale şi sociale.O activitate cu caracter deosebit a fost derulată de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, care s-au deplasat la Căminul de Bătrâni de pe lângă Mănăstirea ”Sfântul Dimitrie”. Aici au purtat discuţii cu 20 de persoane vârstnice instituţionalizate, majoritatea femei. Multe dintre doamnele vârstnice au povestit experienţe de viaţă deosebite, inclusiv comportamente neadecvate din partea copiilor şi nepoţilor, lucruri care le-au făcut să-şi abandoneze casa şi să aleagă căminul de bătrâni.Aproape toţi bătrânii instituţionalizaţi au copii şi nepoţi pe care şi-i amintesc din păcate doar din fotografii păstrate cu grijă şi udate de lacrimi.Poliţiştii le-au oferit tuturor doamnelor ghiocei şi ciocolată, dar şi broşuri cu recomandări preventive şi precizări privind emiterea ordinului de protecţie. "Activităţile au adus lumină în sufletele celor peste 20 de beneficiari şi le-au redat speranţa în lege şi valori", se arată în comunicatul IPJ.
Vizualizări articol: 1545 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Acţiuni ale poliţiştilor pentru prevenirea victimizării persoanelor vârstnice5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.