Medalie de aur pentru Corul de fete „Ciprian Porumbescu”, la Viena
Marţi, 10 Iunie 2014 (14:57:17)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Corul de fete „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, coordonat de preotul prof. Lucian Tablan Popescu, a obţinut medalia de aur - Premiul I, la cel mai important concurs coral internaţional, Concursul Coral Internaţional „Franz Schubert”, desfăşurat în perioada 4-9 iunie, la Viena. Având sloganul „Sing'n'Joy”, concursul este deschis mai multor tipuri de coruri: de copii, de femei, de voci egale şi mixte. Alături de suceveni, pe scena vieneză au urcat coruri renumite din ţări din toată lumea: Italia, Norvegia, Filipine, Rusia, Serbia, Slovenia, Suedia, Finlanda, Austria, China etc. Concursul Internaţional „Franz Schubert” se desfășoară din doi în doi ani. Corul sucevean, format din 39 de eleve ale Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, din clasele VII-XII, a făcut o figură foarte frumoasă la Viena, unde a participat la categoria cor de fete, cu vârsta sub 19 ani, reprezentând România la cel mai înalt nivel. Tinerele sucevence au interpretat în concurs mai multe piese din repertoriul românesc, printre care „Floare albastră”, de Vasile Spătărelu, „Brâul amestecat”, de Pretorian Vlaiculescu, „Mugur, mugur, mugurel”, de Grigore Macovei. Corul „Ciprian Porumbescu” al Colegiului „Ştefan cel Mare” a luat fiinţă în urmă cu patru ani, la iniţiativa preotului Tablan şi a profesorului Dan Popescu, directorul colegiului.
Vizualizări articol: 5079 | | Notează articolul: | Nota curentă: 4.9 din 7 voturi Medalie de aur pentru Corul de fete „Ciprian Porumbescu”, la Viena4.957
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.