Un copil de 8 ani, din municipiul Suceava, S. G., a fost accidentat ieri dimineaţă de un autoturism, pe strada Gavril Tudoraş, după ce a căzut în faţa acestuia.
Dragoş F., de 33 ani din localitate, în timp ce conducea autoturismului, la ieşirea din parcare, a trecut cu autoturismul peste minorul S.G. de 8 ani, din aceeaşi localitate, care era căzut în faţa maşinii.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde în urma consultaţiilor medicale s-a stabilit că necesită pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale. Nu a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.