Am fost tentat, ca mulţi dintre dumneavoastră, să trag şi un potop de înjurături dar şi un semnal de alarmă, după înspăimântătoarea întâmplare de la Chicago! Acolo unde lotul naţional de box al României a trăit un lanţ de umilinţe pe care, din relatările de acolo, îmi este foarte greu să mi le imaginez. Fiindcă nu cred că e tocmai uşor ca tu, Rudel Obreja, nu doar preşedinte de federaţie românească dar şi vicepreşedinte al celei internaţionale, să fii pus în situaţia de a-ţi cere scuze în public pentru gestul incalificabil al celor doi (sau trei) hoţi din delegaţia pe care o conduci nu oriunde, ci chiar la Campionatul Mondial. Tot privind alaltăieri la ştiri, am traversat toată gama de reacţii: de la nedumerire şi consternare până la furie şi revoltă. Apoi, uşor-uşor, s-au estompat toate şi în cele din urmă a rămas doar o stare de uimire amestecată cu (nu, nici urmă de ură) milă. Infinită. Asta fiindcă, la o analiză dincolo de sentimente spontane, nu poate să nu te îndurereze profund: nişte omuleţi (acela care apărea mai în toate fotografiile era un puştan, abia ieşit din adolescenţă) sunt, pe de o parte, trimişi să te reprezinte în lume, sub drapel şi sub povara imnului (dacă vor ajunge până acolo) iar pe de altă parte sunt lăsaţi în aşa hal de izbelişte încât nu au bani la ei nici să-şi cumpere nişte rahaturi. Pentru că ei asta au furat: nişte rahaturi, adică mănuşi, căciuli şi pantofi, „adidaşi” cum sunt porecliţi. N-au furat tablouri de Van Gogh, nici n-au dat iama cu cagule într-un magazin de bijuterii. Cât puteau costa ălea, de nici măcar n-a depus plângere personalul din magazin? Vreo câteva, puţine, sute de dolari. Cum adică, sportivii care reprezintă România la „mondiale”, la capătul lumii, n-au nici măcar aceşti bani de cheltuială!? Răspuns: nu, n-au. Ei n-au furat „Delta”, ca faliţii unui partid, nici pădurile ţării (ca toate partidele), nici hoteluri întregi, terenuri ale armatei, fabrici de te miri ce, ca tot omul „gospodar” din ţara asta, vorba poetului, „prost făcută”. Ei au furat căciuli, mănuşi şi încălţări… că tot stau şi mă-ntreb: o fi rece la Chicago zilele astea. Aşa că înainte de a-i înjura (absolut justificat, de altfel) pentru oribila faptă, n-ar trebui să ne întrebăm: cum şi de ce au ajuns să o comită?