Clubul de fotbal Steaua București aniversează împlinirea a 29 de ani de la câștigarea Supercupei Europei, trofeu obținut în 24 februarie 1987 după victoria cu 1-0 în fața deținătoarei Cupei Cupelor de la acea dată, formația Dinamo Kiev.
„Ziua de 24 februarie reprezintă, la fel ca și cea de 7 mai, o dată istorică pentru campioana României. Este ziua în care marea echipă a Stelei își desăvârșea opera de dominare a fotbalului continental și adăuga în palmares, pe lângă Cupa Campionilor Europeni, și Supercupa Europei, cucerită la Monaco, împotriva celor de la Dinamo Kiev, într-o partidă câștigată cu 1-0", se menționează pe site-ul oficial al FC Steaua.