"În toţi aceşti trei ani cât am activat în televiziune am avut oferte, dar nu am fost decis sută la sută. Este o provocare pe care nu pot să o refuz. Echipa a avut evoluţii bune în turul campionatului şi chiar are şanse reale la câştigarea unui trofeu. Orice patron e pretenţios, e normal. Eu în locul lui acelaşi obiectiv l-aş fixa, câştigarea campionatului. Evoluţia din tur a echipei cere acest lucru. Cred în mine şi cred în jucătorii pe care îi am, iar pe ceilalţi trebuie să-i conving. E grea viaţa de antrenor peste tot, poate în România este puţin mai grea. Asta este, trebuie să accepţi provocările, să lupţi, s-a terminat cu viaţa frumoasă", a declarat Balint.
Asigurări că nu vor fi probleme cu banii
Balint a menţionat că patronul Marian Iancu l-a asigurat că la echipă va exista "siguranţă financiară". "În prima fază vreau să văd toate meciurile jucate în tutul campionatului, să-mi fac o impresie asupra tuturor jucătorilor. Apoi ne vom pune de acord dacă mai este nevoie de un jucător sau altul. Mi-a asigurat o siguranţă financiară, nu vor mai fi probleme în acest sezon", a comentat Balint.
Într-o intervenţie telefonică la GspTV, Balint a afirmat că respectă munca depusă la Timişoara de predecesorul său, cehul Dusan Uhrin Jr., însă nu poate spune dacă echipa a evoluat la potenţialul maxim. El a precizat că a discutat prima dată despre preluarea echipei bănăţene cu preşedintele Marian Iancu în seara de Crăciun.
Contract pe trei ani
Preşedintele clubului FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că înţelegerea va fi semnată imediat după Sărbători.
"Gabi Balint este noul antrenor al clubului FC Timişoara. Ne-am înţeles, totul este pus la punct, vom semna contractul după Sărbători. Am discutat tot ce aveam de discutat, am stabilit şi obiectivele, ne vom vedea când se termină vacanţa. Obiectivul noului antrenor este câştigarea unui trofeu în acest sezon. Înţelegerea pe care o vom semna va fi valabilă trei ani", a spus Iancu.
Balint îl înlocuieşte la FC Timişoara pe Duşan Uhrin Jr., demis la sfârşitul turului de preşedintele clubului, Marian Iancu.
Galeria îl ironizează pe Marian Iancu
Unul dintre liderii galeriei echipei FC Timişoara, Cristian Brâncovan, a declarat că a crezut că este o glumă numirea lui Gavrilă Balint ca antrenor principal.
"Iniţial, am luat ca pe o glumă numirea domnului Balint la Timişoara. Acum văd că nu mai e o glumă... Mă aşteptam să avem probleme să aducem un antrenor. Acum, ce să facem, îl reinventăm pe domnul Balint. Ne aşteptăm mereu la surprize din partea domnului Iancu, iar aceasta a fost una totală. Probabil că domnul Iancu a urmărit DVD-uri cu ultimele emisiuni ale lui Balint", a comentat, luni, Brâncovan, numirea lui Balint.