Fundaşul echipei Steaua, Dorin Goian, a declarat, luni, la Sport.ro, că a în ultimii ani a făcut "ocolul pământului în 80 de zile" la câte formaţii a fost transferat prin presă.
"Oricine se gândeşte la un transfer, dar nu aş fi disperat să plec. Dacă va veni o ofertă bună, de ce nu, am şi eu o vârstă, îmi doresc şi eu ceva nou, o altă provocare. Mi-am pus mari speranţe că voi pleca după Campionatul European, acum nu mai cred cu aceeaşi ardoare, acum e mai greu. Nu m-a sunat nimeni, n-am vorbit cu absolut nimeni. Râdeam cu prietenii mei şi spuneam ca în aceşti ani am făcut ocolul pământului în 80 de zile, la câte echipe am fost transferat prin presă", a declarat Goian.
Goian a mai afirmat că Steaua se va bate la titlu cu aceleaşi şanse ca Dinamo, CFR Cluj sau Unirea Urziceni. "Acest an n-a fost foarte strălucit la Steaua, puteam ieşi campioni ediţia trecută. Acest tur n-a fost slab, dar dacă nu erau câteva meciuri în care am pierdut puncte foarte uşor, puteam fi campioni de toamnă: Gloria Buzău, Otopeni, Galaţi...Am ratat mult şi acest lucru ne-a costat. N-am nicio emoţie că Steaua nu se va bate pentru titlu cu aceleaşi şanse ca Dinamo, CFR sau Urziceni. Putem recupera cele şase puncte de Dinamo şi cinci de Urziceni, am mare încredere că putem lua titlul. Ar trebui şi suporterii să creadă şi să ne susţină mai mult, tot timpul Steaua acasă a făcut partide bune", a menţionat Goian.