Şeful arbitrilor, Gheorghe Constantin, spune că jucătorii de la Cetatea Suceava vor suporta sancţiuni grave pentru bătaia pe care i-au administrat-o arbitrului Marius Bocăneală în timpul partidei Cetatea - Ceahlăul, indiferent dacă se va considera că "fluieraşul" a greşit sau nu: "Delegarea nu a fost făcută de mine, ci de Marcel Lică, cel care se ocupă cu delegarea la Liga a II-a. Responsabilitatea este însă a tuturor. Este un arbitru cu probleme, dar are şi raporturi bune. Am vorbit cu Bocăneală după meci, dar era prea nervos ca să îmi spună mai multe. Nu ştiu încă dacă îşi va scoate certificat medico-legal”.
Patronul Craiovei: "Bocăneal, un arbitru mânjit"
Adrian Mititelu a acuzat atitudinea avută de jucătorii Cetăţii Suceava vizavi de arbitrul Marius Bocăneală, însă l-a criticat şi pe "central", de care şi-a amintit că a făcut praf în 2005 un meci al Craiovei la Câmpina:
"Ar trebui să vedem cauzele şi eu cred că acestea sunt în altă parte. Trebuie să vedem de ce acest arbitru a fost delegat la o partidă importantă din Liga a II-a. Am avut un meci la Câmpina în 2005, iar Bocăneală a fost înjurat de jucătorii gazdelor şi făcut în toate felurile, însă nu lua nici o măsură, nici un cartonaş galben.
El e cunoscut ca un arbitru care face jocurile altor echipe. Nu are nici o treabă cu fenomenul şi cred că este folosit de nişte oameni. Nu e frumos ce au făcut cei de la Suceava, dar probabil au fost enervaţi foarte rău", a spus Mititelu la GSPTV.