Experimentatul Răzvan Gavriloaia, liderul din teren al celor de la CSU Suceava, acordă o atenție sporită și studiilor universitare. Zilele acestea, la Pitești, handbalistul în vârstă de 41 de ani a obținut titlul de Doctor cu calificativul „Foarte bine”.
„Răzvan a avut o prezentare foarte bună. Lucrarea lui a fost <Dezvoltarea capacităților de forță la jucătorii extreme>, adică a fost de acolo, din teritoriul lui. Este o lucrare interesantă, coordonată de fostul antrenor de handbal Paul Mihăilă, actual director al Școlii Doctorale de la Pitești. A obținut titlul de Doctor cu calificativul Foarte bine. Este primul sportiv activ din echipa noastră care-și dobândește doctoratul și merită toate aprecierile", a declarat prof. univ. dr. Petru Ghervan, coordonatorul tehnic al formației CSU Suceava.
Pe lângă faptul că este jucător activ, Răzvan Gavriloaia face parte din staff-ul echipei și predă la catedra de sport a USV.