Asociația Județeană de Fotbal va organiza în perioada următoare un curs pentru antrenori, această acțiune având drept scop obținerea licenței C. Cursurile sunt adresate tuturor tehnicienilor care activează la echipe de seniori, juniori și copii sub egida Asociației Județene de Fotbal, și nu numai. Candidații trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, iar dosarul trebuie să cuprindă, printre altele, copie legalizată după diploma de bacalaureat, cazier judiciar valabil, adeverință medicală, precum și chitanța doveditoare a achitării taxei de 200 de lei.
„Cursurile sunt foarte utile pentru cei care activează în domeniu și vor să dobândească cunoștințe minime din domeniul fotbalistic. Oricum, conducerea AJF Suceava a anunțat deja că începând din returul ediției de campionat 2016-2017, la nivelul Ligii a IV-a nu vor putea activa decât antrenorii posesori ai licenței C. Cursurile sunt alcătuite dintre-o parte practică și una teoretică, urmând să debuteze în luna martie. Examenul de absolvire va avea loc peste aproximativ trei luni, în prezența unui reprezentant trimis de Federația Română de Fotbal”, a declarat lectorul universitar Bogdan Grosu, cel care se ocupă de implementarea acestui proiect la Suceava.