Ploile căzute în ultimele două zile au perturbat programul Cupei Monitorul. Astfel, din cauza precipitaţiilor nu s-a putut juca nici unul din cele două meciuri programate ieri. În condiţiile în care se anunţă cer noros şi pe parcursul zilei de astăzi, competiţia se va relua în forţă începând de vineri.
La Cupa Monitorul 2016 şi-au anunţat participarea nu mai puţin de 182 de jucători din judeţul Suceava, care se vor întrece la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită şi Veterani. Turneul va dura până la sfârşitul lunii septembrie, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediţia din acest an va cuprinde, în premieră, şi două secţiuni noi, rezervate femeilor şi copiilor, unde înscrierile vor continua până la începutul lunii iunie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiţiei urmând să-şi mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL - Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin şi Decathlon.
Mai multe detalii despre Cupa Monitorul puteţi afla accesând link-ul https://www.monitorulsv.ro/Cupa-Tenis-Monitorul.