Tânara echipă a celor de la Sporting n-a avut nici o şansă în faţa unei grupări solide precum CSM Moineşti, care se află poziţionată excelent în lupta pentru promovarea în eşalonul al doilea. Sucevenii au cedat fără drept de apel, cu 3-0, pe Areni, în meciul care a contat pentru etapa a X-a a Ligii a III-a. Partida a fost de un slab nivel, iar rezultatul a fost unul just în condiţiile în care trupa pregătită de Mihai Guriţă a făcut poate cel mai slab meci din actualul sezon.
„Este un joc pe care trebuie să-l uităm cât mai repede. Lipsa noastră de experienţă a fost de această dată mai evidentă ca niciodată, jucătorii întrecându-se în greşeli copilăreşti. Absenţele unor fotbalişti importanţi pentru noi precum Nechitoaia, Ioancea, Leşanu sau Bilţ a fost resimţită din plin”, a declarat managerul alb-verzilor,Ciprian Anton. Toate cele trei goluri ale învingătorilor au fost marcate de acelaşi jucător, Berbece, în minutele 26, 54 şi 78.
Sporting a evoluat în formula Afloarei – Moldovan, Kuruc, Ferariu, Antonesei – Vornicu,Vitu, Gheorghiciuc, Bîgu – Prichici, Duman. Au mai intrat N. Alexandru, Cutaş, Danieliuc şi Siminicariu. Antrenor: Mihai Guriţă.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a X-a:
Petrotub Roman – Știința Miroslava 1-0
Bucovina Rădăuți – FCM Dorohoi 0-1
Cetatea Târgu Neamț – FC Pojorâta 1-1
Aerostar Bacău – Kosarom Paşcani 0-3
Sporting Suceava – CSM Moineşti 0-3
Ceahlăul II Piatra Neamț a stat.
Clasament Seria I
(28 oct 2013, 14:42:42